In decembrie 1989 am văzut o bibliotecă făcută scrum. După noaptea flăcărilor, am mers la BCU, biblioteca începutului studenţiei mele. La intrarea principală m-am revăzut cu două dintre bibliotecare. Una dintre ele, cu lacrimi în ochi, doar m-a luat de mână şi m-a tras înuntru. „Hai să vezi ce au făcut!”, atât mi-a spus şi a început să plângă şi mai tare.
Totul era cenuşiu, plin de funingine. la etaj, unde erau rafturi urişe cu cărţi am văzut dezastrul: toate erau trântite la pământ, smulse din pereţi, şi făcute scrum. Focul a lăsat urma cărţilor, care părcă stăteau încă aliniate pe rafturi, dar erau doar cenuşă intactă. Cenuşa nu o mişcase nici vântul care sufla prin acoperişul ars, dar cărţie dispăruseră... Totul era o mare de negru şi griuri care nu mai folosea la nimic. Hârtia se pierduse în întuneric, în cenuşă...
Acea mare de griuri am revăzut-o pe 23 aprilie. Dany Madlen Zărnescu are la Centrul George Apostu o expoziţie de colaje şi tapiserii în care descompune şi recompune negrul. O alchimie personală şi unică. Hârtia neagră, arsă, care pare să acopere orice urmă de viaţă, explodează iar dintre straturile rupte iese câte o pată de culoare puternică, roşie, albastră, verde... O cruce explică minunea lumii... ieşirea din beznă...mai departe
Postări
