de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata

duminică, 17 noiembrie 2013

misiunea secreta a pietei de arta


În licitaţiile din această toamnă, nu artiştii consacraţi au făcut legea, nu cei care au tot poposit prin licitaţiile autohtone şi au revoluţionat în felul lor piaţa de artă până prin 2011.



Artiştii noi schimbă regulile. Iar în faţa acestei provocări, piaţa de artă, vrea nu vrea, trebuie să admită că are o misiune nouă: să se alinieze cu pieţele de afară. Este clar: cu „Care cu boi”, peisaje în manieră impresionistă sau clasică, cu case, flori, naturi moarte, arta românească nu va câştiga notorietate. Dar artiştii noi au ruşit să impună deja repere de cotă, atitudine, patrimoniu nou şi dinamic, fără sprijin de pe piaţa locală.

Doru Tulcan peste Marcel Iancu, Alexandru Rădvan peste Ion Bitzan, Ecaterina Vrană mai mult decât Sorin Ilfoveanu. Gorzo şi Tolici mai licitaţi decât Angheluţă şi Vrăneanţu. Elevii pot vinde mai mult decât profesorii.
Share/Save/Bookmark

fragment

la Luvru exista acest fragment, nu masca de bronz, un chip teribil de bine modelat pentru acele vermuri. iar natura si-a adus in timp aportul ei de perfectiune. niciun sculptor, niciun artist nu cred ca ar fi decupat...
Marcus Aurelius, Bronze, Louvre Fragment of a bronze portrait. Roman artwork, after 170 CE.
Share/Save/Bookmark