de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata

sâmbătă, 14 februarie 2015

Mihai Nicodim despre Adrian Ghenie (II)

– Adrian Ghenie mai există pentru România, pentru români mai mult decât pe facebook, pe internet? Sunt colecţionari de Ghenie? La ce preţuri? El mai lucrează la Cluj, va avea expoziţii şi în România?


– Sper ca Ghenie să existe pentru România mai mult decât o imagine pe internet şi totodată sper ca ceea ce reprezintă el să depăşească idea de „preţ” , „cotă” sau „record de licitaţie”. Un artist ca Ghenie este important să reprezinte ideea de responsabilitate pe care şi-o asumă un tânăr artist, ideea de muncă şi mai ales motivaţie.

Din păcate, există foarte puţini colecţionari de Ghenie în România, oamenii care l-au susţinut la începutul carierei pot fi număraţi pe degetele de la o mână, iar presa de specialitate, ca şi acum, avea cu totul alte preocupări. Până acum doi ani făceam naveta între atelierele lui din Cluj, Londra şi Berlin, din fericire a rămas doar Berlinul…

Cel mai recent, l-am expus pe Ghenie în Romania anul acesta când mi-am deschis galeria de la Palatal Cantacuzino. Prima expoziţie, prin care am intenţionat să dea tonul programului care va urma şi al zonei mele de interes, cuprindea o parte a colecţiei personale, printre care şi câteva lucrări ale lui Adrian, din diferite periode. Nu ştiu când o să fie următoarea expoziţie Ghenie în ţară, programul lui este foarte aglomerat în urmatorii doi, trei ani. De notat este că acum câţiva ani, MNAC-ul a organizat o expoziţie destul de mare a artistului, cu lucrări provenind din importante colecţii particulare din vest şi chiar din muzee.

Share/Save/Bookmark

joi, 12 februarie 2015

Mihai Nicodim despre Adrian Ghenie (I)


Ţin minte prima vizită în atelierul lui Ghenie, în vara anului 2006. Ca şi în cazul celor mai multe vizite în atelierul unui tânăr artist nu mă aşteptam să găsesc „capodopere”. Şi nici nu erau… Am găsit în schimb o lume plină de posibilitîţi şi un artist care ştie să gândească. În particular, ţin minte primele lucrări din seria „Mormântul lui Stalin”. Erau de fapt nişte imagini ale unor simple uşi de sobă din cositor, dar vorbind despre ele era deja clar că Adrian începuse să-şi clădească un context nou pentru un „oeuvre” care urma să fie creat. Am ştiut de atunci că vreau să fiu martorul călătoriei pentru care tocmai se îmbarca. Ce a urmat a fost fascinant… Singurul lucru pe care îl poate spera un galerist este să vadă o „promisiune”, o posibilitate. Până în ziua de azi, nimic nu mă impresionează mai puţin decât un „artist statement” elaborat sau un press release mai creativ decât opera în sine. Vreau să văd o singură imagine, dar care să mă facă să pun o mie de întrebări şi care să mă facă să citesc tot ce s-a scris vreodată despre tine ca artist.











Share/Save/Bookmark