de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata

vineri, 10 mai 2013

10 mai, sport!



Share/Save/Bookmark

marin gherasim si minunatele lui carnete cu insemnari

Acum mai bine de zece ani am avut privilegiul, în atelier, să îmi fie prezentate caietele cu însemnările maestrului. Sunt fascinante! Fragmentar, ele au fost publicate, dar aceste caiete ar merita să apară în facsimile. Sunt în sine o creaţie, o mărturie netulburată, dar tulburătoare, de o siceritate sublimă, „crude” precum iarba care renaşte primăvara… Atunci când le-am văzut prima dată, în fostul atelier al pictorului din Centrul Vechi, nu se punea problema publicării lor… Astăzi cred că ar fi obligatorie multilpicarea acestui semn de trecere pe care ni-l dăruieşte Marin Gherasim. Aceste caiete cu însemnări ar merita să fie expuse într-o sală mare care să se transforme pe perioada expunerii într-o sală de lectură. Tinerii mai ales cred că ar sta ore în şir, zile în şir să răsfoiască paginile de-o viaţă ale maestrului…
vernisaj/ 10 mai 18.00/ dalles
Share/Save/Bookmark

marin gherasim/ dalles/ 18.00 pe 10 maiu

Marin Gherasim este bucovinean, s-a născut în 16 decembrie 1937 la Rădăuţi, Şi este un personaj „cuminte”, foarte prietenos Şi, aş spune, extrem de generos. Este şi unul dintre cei mai proeminenţi artişti plastici români de astăzi, profesor, cronicar şi mai ales mărturisitor. El este cel care în anii când lumea care împărţea puterea dărâma biserici, a găsit forma, tăria, voinţa de a le repicta, de a le reaşeza în lume într-o formă care putea fi privită de oricine. Nu oricine şi înţelegea sensul, geometria, simplitatea mesajului său. Şi asta într-un fel ne-a făcut bine, ca popor, ca oameni.

„Pe căile rare ale ocolirii spectacolului comun şi al materiilor lumeşti, pictura lui Marin Gherasim tot la emoţie ajunge. (...) Pictura aceasta propune şi oglindeşte unitatea materiei şi a universului”, scria Nicu Steinhardt în 1986. Şi tot de la Rohia a venit şi un alt mesaj mult mai direct: „Meritul lui Marin Gherasim e de a fi creat o pictură care paradoxal şi antinomic se impune ca deopotrivă abstract-geometrică şi emoţional fascinantă“.
Share/Save/Bookmark

10 mai!




Share/Save/Bookmark

extraordinarul vernisaj al lui MARIN GHERASIM/ Dalles/ ora 18.00!

 
Deloc întâmplător, maestrul Marin Gherasim a ales ca vernisajul amplei sale expoziţii de la Sala Dalles să aibă loc pe 10 mai, Ziua Regilor.
Într-o mărturie de acum câţiva ani, artistul se autodescifrează într-un fel: „Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Ştim că din istorie rămâne foarte puţin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, Memoria absidei , tocmai despre asta vorbeşte. Am mai spus-o: în anii în care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Şi de atunci le îmbunătăţesc şi le schimb întruna. Ele sunt firul roşu al picturii mele. În jurul lor se înlănţuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, îmi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bileţele pe care le primea în uşa altarului, spre pomenire. Şi tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe nişte lucruri sacre, încredinţate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Şi erau nume vechi acolo, de oameni care nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez şi nişte semne de apărare, cum ar fi Scutul şi Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expoziţiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul şi în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.”


Share/Save/Bookmark

miercuri, 8 mai 2013

lumina/ detalii/ marian zidaru




Share/Save/Bookmark

vine zece mai!



Share/Save/Bookmark

luni, 6 mai 2013

Luchian, un record cât o poveste de iubire

Povestea de dragoste a lui Ştefan Luchian cu Cecilia I. Vasilescu nu se lasă uitată. În miez de primăvară a revenit în actualitate prin două licitaţii remarcabile. Aceleaşi chipuri, cel mai probabil ale Ceciliei şi mamei sale, pictate de Luchian prin anii 1898 – 1899, au fost pe simeze în acelaşi timp, în licitaţii paralele care au dublat cota lui Luchian într-o săptămână. La final Ştefan Luchian a ajuns să aibă cea mai scumpă pictură licitată vreodată în România: „Două fete” a adunat la Goldart 300.000 de euro. Evaluarea era de 100.000 – 250.000 de euro. O lucrare asemănătoare, „Primăvară (Două muze)” primise la Artmark o evaluare care se oprea la 200.000 de euro. Prima vânzarea a fost la Artmark pe 17 aprilie unde licitaţia s-a oprit după primele strgări, la 100.000 de euro. Un preţ mic pentru palmaresul (o serie de coleţii private începând cu cea a lui Alexandru Vlădescu) şi istoria „prea fumoasă” a picturii. Dar probabil că toată lumea aştepta „documentarul Luchian” cu care Goldart i-a stârnit pe colecţionari şi pe specialişti. Cele două portrete primăvăratice plus o serie de scrisori şi documente, toate din colecţia familiei.

Strategiile colecţionarilor sunt diferite, capricioase, greu de intuit de cele multe ori. În faţa unei asemenea oferte totul este posibil mai ales că instituţiile publice nu au fost nici măcar printre observatori. Tablouri similare şi totuşi cu poveşti atât de diferite. Plus rivalitatea celor două case de licitaţii care se traduce până la urmă într-un... comision.

ce va urma? citeste in ziarul de duminica

Share/Save/Bookmark

si o postare din octombrie 2011



Theodor Pallady - Natură moartă cu narghilea si gutui, ulei pe pânză lipită pe carton, 70 x 53 cm, semnat dreapta jos, în creion, T. Pallady. Valoare estimativă: € 60.000 - 80.000

 
Theodor Pallady - Fumătoarea de opiu, ulei pe carton, 47 x 60 cm, semnat dreapta jos, cu negru, T. Pallady. Adjudecat: 50.000 euro cu Valoare estimativă: € 35.000 - 50.000 

Theodor Pallady -Natură statică cu narghilea, ulei pe carton, 68 x 43 cm, semnat la mijloc dreapta, cu negru, TP. Adjudecat: 60.000 euro. Valoare estimativă: € 50.000 - 75.000 

 
Theodor Pallady - Natură moartă cu narghilea, ulei pe carton, 55 x 46 cm, semnat jos, la mijloc, cu verde, TP şi cu roşu T. Pallady. Adjudecat: 57.500 euro. Valoare estimativă: € 50.000 - 75.000


Share/Save/Bookmark

o narghilea, acelasi pallady si acelasi tablou. din nou in licitatie

Theodor Pallady
1871, Iaşi - 1956, Bucureşti
Natură moartă cu narghilea și gutui[1940]
ulei pe pânză lipită pe carton, 70 x 53 cm, semnat dreapta jos, în creion, T. Pallady

Proveniență:
colecția ing. Leon Laserson (1887 - 1946). Leon Laserson, evreu originar din Letonia, născut la Riga, avea să devină în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriași din domeniul petrolier - se stabilea în România în 1919. A fost inginer la "Concordia" - Moreni, apoi la societatea petroliferă "Steaua Română", din 1938 deschizându-și, alături de fratele său, o societate de import de utilaje petrolifere - o biografie ce justifică statutul financiar al unuia dintre cei mai înstăriți colecționari ai deceniilor 4 și 5. Laserson a achiziționat în perioada 1930 - 1945 un număr impresionant de opere ale contemporanilor săi, Petrașcu, Iser, Pallady, Ciucurencu, colecția sa devenind "poate cea mai pretențioasă ca valoare plastică din tot ce avem în București, azi (1945)" - afirma Corneliu Baba. Colecționarul va intra în contact cu operele lui Theodor Pallady de îndată ce pictorul se întorcea definitiv în țară -1939, fiind consiliat de criticul de artă Ionel Jianu, ajungând atât mare colecționar de Pallady,
cât și prieten intim.
Opera poartă pe verso inscripția olografă "Z - 10 - (12?)". Notația "Z" a fost folosită de către Theodor Pallady în perioada 1940-1943, perioada putând fi urmărită și datorită Jurnalului pe care pictorul l-a ținut. Litera "Z" amintește totodată de inițiala modelului favorit al lui Pallady din acea perioada, doamna Zissu, personaj monden, aceasta fiind de altfel și iubita colecționarului Leon Laserson.

Valoare estimativă: € 60.000 - 80.000

Theodor Pallady, un pictor ”născut să vadă, menit să contemple” (Goethe). Nu întâmplător, cuvintele lui Goethe au fost transcrise de mai multe ori în paginile jurnalului lui Pallady, artistul instituindu-le de altfel drept deviza vieții.
Nu de puține ori, s-a încercat o înrâurire între creația artistică a lui Pallady și literatură. Unul dintre primii săi admiratori, Tudor Vianu, în încercarea de a găsi corespondențe între fenomenul plastic și celelalte arte, scria într-una din cronicile ”Mișcării literare” (4 aprilie 1925): ”Nu fără folos poate fi consultată poezia lui Baudelaire pentru înțelegerea unora din aspectele artei lui Pallady, deși e evident că interesul ei principal stă în originalitatea și energia viziunii plastice”. Vianu conchide că, spre deosebire de Baudelaire, Pallady este în ”perfect acord cu sentimentul de viață”. Mai mult decât cuvintele unei poezii, Pallady a gândit şi simţit în imagini, ajutându-se de culori, linii şi forme. Poezia, versurile nu puteau îndeplini decât un rol complementar în arta lui Pallady, deoarece înălţarea gândurilor, a contemplaţiilor personale era îndreptată asupra sensului artei sale şi a valorilor acesteia.
Întregul univers palladyan stă sub semnul formelor armonice, pure, spirituale, pline de eleganţă şi simple. Artist cu o cultură deloc indiferentă, cu un limbaj subtil şi deplin, trecut prin filtrul rafinamentului modernismului, Pallady oferă prin arta sa un conţinut ce-şi trage seva dintr-o anumită ambianţă caracteristică vieţii de la oraş, aducând pentru prima dată expresii noi în artă, în direct contrast cu idilismul ţărănesc al lui Grigorescu şi cu nostalgiile populare ale lui Luchian. Interpretului prin excelenţă a universului satului românesc – Grigorescu - i se opune creatorul de mare prestigiu al esteticii de inspiraţie citadină, în care recunoaştem semnificaţia şi sensibilitatea lumii urbane, până la Pallady, neimaginate pictural. Cu această nouă poetică, arta lui Pallady a exercitat o influenţă majoră în dezvoltarea artei româneşti.
Pallady rămâne în memoria artei româneşti ca un pictor al ambianţei citadine. Mai mult decât propria natură melancolică, decât sentimentele, decât elementele literare ce-l inspiră, ori decât motivele naturale ce-i furnizează pretexte – grădini, copaci, vase de flori – Pallady este prin structura sufletului şi prin conştiinţa sa un citadin. Personalitate retrasă în propriul univers interior, orizontul inspiraţional al lui Pallady s-a restrâns succesiv, dar nu în sensul unei limitări, ci în sensul itinerariului tematic, retrăgându-se din sfera cotidianului citadin în propria lume a existenţei. Dacă iniţial a pictat peisaje şi nuduri en plein air, mai apoi s-a retras în mediul familiar al propriei camere, a cărei fereastră deschisă lăsa să se întrevadă priveliştea împrejurimilor, pentru ca ulterior să se concentreze exclusiv asupra subiectelor aflate în intimitatea atelierului său, unde vibraţiile interioare nu se puteau risipi.
Ceea ce semnificau pentru poetul naturii (Nicolae Grigorescu) copacii, colinele, drumurile de ţară, animalele, ţăranul înfrăţit cu acestea, sub lumina caldă ce se reflectă pe chipurile fiecăruia, pentru Theodor Pallady elementele mai aproape de sufletul său s-au conturat în atmosfera familiară artistului, unde freamătul este temperat de spaţiile închise, unde lumina şi liniştea creează o armonie ce este proprie şi sufletului pictorului. În această „poezie a interioarelor” s-a adâncit creatorul, compunând scenarii pentru nuduri şi naturi statice, prin juxtapunerea unor obiecte obişnuite pentru a obţine ambianţe idealizate şi acorduri de linii, forme şi culori.
În naturile sale statice, obiectele ce o compun sunt aproape nule în semnificaţia lor: un vas de flori, o scrumieră, o pălărie, câteva fructe, cărţi sau o draperie îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană. Asemenea lui Cézanne, de la care se inspiră, Pallady construieşte compoziţii în care structura formei devine din ce în ce mai independentă de aspectul lucrurilor, iar culoarea şi lumina se eliberează de asemănarea cu natura. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se află cu societatea vremii și expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună.
Opera “Natură moartă cu narghilea și gutui” se înscrie ca un vers armonios în „poezia interioarelor” lui Pallady. În ambianţa liniştită şi lumina învăluită a atelierului, materialitatea obiectelor compoziţionale s-a dizolvat în sensuri ce corespund vieţii interioare. Sensibil culorilor temperate în perfect echilibru cu sentimentele sale discrete şi reţinute, Pallady impune prin prezenta operă o „realitate simţită”, în care „realitatea concretă” se explică prin compoziţia elaborată şi construcţie.
Obiectele compoziţiei nu apar întâmplător în scenariul interiorului palladyan şi nici doar pentru estetica volumelor lor, ci sunt alăturate într-o unică partitură, al cărei mesaj exclude naraţia. Narghileaua, dincolo de aspectul exotic al formei, sugerează atmosfera confortabilă, relaxată şi meditativă, caracteristică tradiţiilor orientale.
Share/Save/Bookmark