de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata

luni, 10 iunie 2013

artmark: Povestea capodoperelor lui Tonitza din Licitația de Vară

Cel mai mare eveniment al pieței de artă în licitațiile de sezon, Licitația de Vară, aduce la Artmark peste 200 de opere de artă, a căror valoare totală depășește 1,5 milioane de euro, în condițiile în care 59% dintre acestea au prețul de pornire situat sub valoarea de 1.000 de euro. Vedetele licitației, două tablouri semnate de Nicolae Tonitza, au valoarea estimativă cuprinsă între 70.000 și 120.000 de euro și fiecare dintre acestea tratează câte o tematică în care Tonitza a excelat: copilăria și feminitatea.
Prima dintre operele lui Tonitza prezente în licitație, intitulată „Noapte bună!“, provine dintr-o colecție privată din SUA. Opera a aparținut unei familii de evrei din industria textilă, apropiați și protectori ai lui Tonitza, nevoiți să părăsească țara din cauza mișcărilor antisemite și a comunismului. Familia ajunge mai întâi în Argentina, apoi în Statele Unite, fără a se despărți însă de averea cea mai de preț luată din țara natală: colecția de tablouri. Deși colecționarii nu au mai reușit să se întoarcă în țară, acest lucru este posibil pentru capodopera lui Tonitza.
Cel mai cunoscut tablou semnat de Tonitza, având ca tematică lumea copilăriei, tranzacționat pe piața de artă în primăvara anului trecut, „Trei frați”, a fost adjudecat la Artmark cu 170.000 de euro.

Cea de-a doua pictură a lui Tonitza prezentă în cadrul Licitației de Vară, „Bretonă”,aflată la poziția 144 din catalogul expoziției Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee – studiu”, ne oferă măsura calităților picturale pe care le poartă creația lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului – moment al revenirii pe scena artistică, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuți în Constanța, unde în final va eșua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, aveau să fie recompensați prin expoziția Grupului celor Patru (martie 1933), unde Nicolae Tonitza, cu 70 de lucrări expuse, printre care și opera „Bretonă”, a fost foarte bine primit de critica vremii.

Din Licitația de Vară nu lipsesc operele lui Pallady („Narcise și lalele” – valoare estimativă: € 35.000 – 55.000), Petrașcu („Interior la Târgoviște” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), Baba („Pieta” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000), Ressu („Turnul Negru spre Șcheii Brașovului” – valoare estimativă: € 9.000 – 16.000), Iser („Nud în grădină la Toulon” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), Șirato („Tătăroaice la Mangalia” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000) sau Dărăscu („Natură statică tradițională” – valoare estimativă: € 10.000 – 18.000).
Licitația de Vară la Artmark se desfășoară marți, 18 iunie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, ora 19:00. Expoziția de Artă „Visul unei Nopți de Vară“ este deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, conform programului de mai jos:
Share/Save/Bookmark

goldart 20 iunie: “CARTE SI ARTE”,

JOI 20 iunie, la ora 19.00, va asteptam in locul obisnuit, adica la Hotelul Marshal Garden, Cal. Dorobanti 50 B, la cea de a doua licitatie din luna iunie, consacrata Cartilor de colectie si Artei Plastice. Vor fi prezentate minunate lucrari semnate de Gheorghe Petrascu, Rudolf Schweitzer Cumpana, G. D. Mirea, Octav Bancila, Adam Baltatu, Sabin Balasa, Constantin Piliuta si alte nume mari ale plasticii romanesti. O mentiune aparte trebuie facuta in privinta lucrarii “Pe malul marii” de Gheorghe Petrascu, ce impresioneaza prin atmosfera creata si frumusetea compozitiei. Lucrarea, ulei/pânză, semnat, datat (1)934 dreapta jos, are pe verso etichetă de participare la Expoziția comemorativă ”Gheorghe Petrașcu”, organizată de Muzeul de artă al R.P.R., oct-nov 1957, cat. 144 si este menționată în catalogul expoziției. Lucrarile licitatiei din 20 iunie vor putea fi vizionate incepand de luni 10 iunie, pe acest site.
Share/Save/Bookmark

invazia puilor de piramida 2



mircea roman, atelier, foto remus andrei ion, mai 2013
Share/Save/Bookmark

Structure & Energy. The need for abstraction

418 Contemporary Art Gallery
13 iunie – 16 septembrie 2013
joi, 13 iulie 2013, la ora 18.00, este vernisajul expoziţiei STRUCTURE & ENERGY. THE NEED FOR ABSTRACTION cu lucrări ale artiştilor Vincentiu Grigorescu, Romul Nuţiu şi Diet Sayler.
Cuvântul de deschidere la acest eventiment îl va avea Prof. Ruxandra Demetrescu.
Curatorii acestei expoziții sunt criticul de artă Liviana Dan şi dr. Joana Grevers director al galeriei de artă 418 Contemporary Art Gallery, București.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 iunie-16 septembrie, de luni până vineri, între orele 11:00 – 19:00.

Share/Save/Bookmark

a inceput bienala de arta de la venetia!

Tema aleasă de Massimiliano Gioni, directorul celei de-a 55-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia, cel mai prestigios eveniment muldidisciplinar mondial, este „Il Palazzo Enciclopedico/ The Encyclopedic Palace”.
România este reprezentată la acest eveniment cu proiectele „O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia” şi „Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare”.
Share/Save/Bookmark

invazia puilor de piramida/ atelier mircea roman/ mai 2013




atelier mircea roman/ bron/ pui de piramida/ foro remus andrei ion
Share/Save/Bookmark

duminică, 9 iunie 2013

goldart: REZULTATELE LICITATIEI DE JOI 6 IUNIE

Licitatia de joi 6 iunie a confirmat, o data in plus, tendintele actuale ale pietei de arta. Lucrarile valoroase atat prin calitatile lor intrinsece cat si datorita renumelui pictorului, a raritatii aparitiei pe piata a lucrarilor acelui autor precum si a tehnicii folosite sunt cele care au fost adjudecate si in cadrul ultimei licitatii Goldart.

“Natura statica cu evantai, flori si lamai”de Theodor Pallady, din colectia compozitorului Gheorghe Dumitrescu a fost vedeta licitatiei si s-a adjudecat cu suma de 25000 euro. Un superb “Prapor”de Horia Bernea, din colectia Marina Dimitropoulos a fost adjudecat pentru suma de 12000 euro. De altfel, Casa de Licitatii Goldart conduce in fruntea clasamentului celor mai scumpe lucrari de Bernea vandute in licitatii publice, primele cinci locuri fiind ocupate de piesele vandute in sesiunile sale. “Peisaj cu lac”de Samuel Mutzner s-a adjudecat ieri seara pentru suma de 8000 euro, iar “Coada la paine” de Eustatiu Stoenescu pentru suma de 4000 euro. In ceea ce priveste vanzarile lucrarilor lui Samuel Mutzner, Casa de Licitatii Goldart a avut privilegiul de a-l cunoaste pe nepotul pictorului de la care a primit, spre vanzare, mai multe piese, care au atins cele mai mari preturi de pe piata, situându-se, si la acest autor, pe primul loc in ceea ce priveste numarul vanzarilor si preturile de adjudecare. Tot in cadrul licitatiei de joi 6 iunie, s-au mai adjudecat lucrarile “Batranul” de Sava Hentia la pretul de 1500 euro, “Drumet cu caine”de Jean Neylies” la pretul de 1100 euro, “Peisaj in Dorohoi” de Alexandre Istrati cu 1000 euro, “Trandafiri albi” de Mihai Cismaru cu 1300 euro, “Tarani la carciuma” de Rudolf Schweitzer Cumpana cu 3000 euro precum si multe alte lucrari.

Share/Save/Bookmark

paul neagu, adjudecat

Paul Neagu (1938-1994) – STEEL CONCEPT

creion, creion conté/hârtie, semnat dreapta jos cu creionul, cu ștampila Generative Art dreapta jos, intitulat pe latura stângă (T.A.P.)
41 x 28 cm
Adjudecare
1500 EUR
Share/Save/Bookmark

primul desen petre velicu scos la licitatie


Petre Velicu – CERȘETOR



grafit și pastel/hârtie, semnat și datat (19)88 dreapta jos, 27 x 36,5 cm. Estimare 300-400 EUR
Share/Save/Bookmark