de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata

luni, 12 septembrie 2011

serie pallady la goldart

pe 16 septembrie, goldart liciteaza o minicolectie pallady> desene si o pictura.







LECTURĂ
creion şi acuarelă/hârtie, semnat dreapta jos; lucrarea provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului. Theodor Pallady a făcut studii la Paris, în atelierele lui Aman Jean, Puvis de Chavannes, Gustave Moreau. Debutează în 1900 la Salonul din Paris, în 1902 expune la Londra, iar în 1904 are prima expoziţie personală la Bucureşti. Până la sfârşitul anilor 30 trăieşte simultan la Paris şi în Bucureşti şi expune atât în Europa cât şi în Statele Unite. După 1944 va fi marginalizat de comunişti, acuzat de formalism, dar înaintea morţii i se consacră o amplă expoziţie retrospectivă la Muzeul de artă al R.S.R şi primeşte titlul de Maestru emerit al artei. Formarea sa în anturajul marilor simbolişti francezi l-a marcat profund, pictura sa rămânând aceea a " intimităţii evocatoare de poezie şi mister, tandreţe şi spiritualitate". Desenele (cu intervenţie de tuş şi acuarelă) puse în vânzare sunt reprezentative atât pentru tematica sa intimistă cât şi pentru stilul său, caracterizat prin rafinament, gamă nuanţată a culorilor, strălucire şi austeritate în acelaşi timp. Două portrete de bărbat, intitulate " Lectură" şi " La vie en jaune" îmbină liniile abrupte ale desenului, generatoare de un anume hieratism în cazul celui de al doilea portret, sau de efect de şarjă, în cazul primului - cu diafanul coloristic (Lectura), pentru a defini starea de spirit a personajelor, cu mijloace minime de expresie. " Nud culcat", transcende voluptatea funciară a subiectului printr-o spiritualizare tipică artei lui Pallady. " Peisaj la Saint Paul" şi "Les Baigneuses", impecabil compuse, par a ilustra prin atmosfera cerebrală emanată, versurile lui Baudelaire "luxe, calme et volupté". În "Natura statică cu fotoliu roşu" ştiinţa compoziţională conferă obiectelor cotidiene o decantare, o stare poetică rafinată, subliniată de gama cromatică inconfundabilă.17,8 x 13,5 cm
Pret estimativ: 2200-3000 EUR

NUD CULCAT
creion şi acuarelă/hârtie, semnat jos spre dreapta; lucrarea provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului. 17 x 27 cm
Pret estimativ: 3200 - 4000 EUR

LES BAIGNEUSES
creion, tuş şi acuarelă/hârtie, semnat stânga jos cu monogramă; lucrarea provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului (T.A.P.)
18 x 11,5 cm
Pret estimativ: 2500-3000 EUR

PALARIA GRI
creion, acuarelă şi tempera/hârtie, semnat central în compoziţie cu monogramă; lucrarea este o schiţă pregătitoare pentru uleiul cu acelaşi nume, reprodus în catalogul "Pallady" de Mihai Ispir, Editura Meridiane 1987, cat. 51 şi provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului (T.A.P.)
14,50x 11 cm
Pret estimativ: 2700-3000 EUR

PEISAJ LA ST. PAUL
creion şi acuarelă/hârtie, semnat şi intitulat dreapta jos cu monogramă; lucrarea provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului (T.A.P.)
20 x 19 cm
Pret estimativ: 3200-4000 EUR

LA VIE EN JAUNE
creion/hârtie, intitulat şi semnat cu monogramă dreapta jos; lucrarea provine din colecţia Yvonne Dinopol Pallady - nepoata artistului (T.A.P.)
16,5 x 12 cm
Pret estimativ: 2200-3000 EUR

NATURĂ STATICĂ CU NARCISE ŞI EVANTAI
ulei/pânză/carton semnat lateral dreapta în câmpul lucrării (T.A.P.)
46 x 38 cm
Pret estimativ: 37000-55000 EUR
Share/Save/Bookmark

Un comentariu:

  1. Buna! Ma numesc Raluca Cosmescu si colaborez cu Casa de licitatii Goldart. Apreciez foarte mult blogul tau si mi-ar placea sa te tin la curent cu proiectele si liciatatiile noastre. Daca esti de acord, iti pot trimite un newsletter legat de activitatea noastra pe piata de arta. Imi poti oferi o adresa de mail? Adresa mea este: raluca.cosmescu@logobigger.ro

    RăspundețiȘtergere