cravata sau cravasa? absente nemotivate de la licitatiile de arta

Există o practică fecundă impusă de marile case de licitaţii din lume: catalogul unei sesiuni de vânzări este la fel de important pentru colecţionari şi negustori, pentru istorici de artă şi jurnalişti, pentru biblioteci şi arhive. Casele care se respectă nu doar înşiră în cataloage loturile propuse spre vânzare dar aduc date sofisticate, verificate si extrem de utile despre artişti, lucrările de artă expuse, contextul în care a fost creată opera etc. Pentru unele piese se editează câte un catalog separat. Încet, încet, această practică ar trebui impusă şi în România. Altfel cum să atragi, de exemplu, la o licitaţie, turiştii străini? Să cumpere ce? Sau pe cine? Cum să afle cât de mult i-a plăcut Parisul lui Pallady, că Grigorescu a lucrat la Barbizon, că Adrian Ghenie, sau Mircea Cantor, sau re-descoperitul Andrei Cădere sunt expuşi la Centre Pompidou, la New York, la Londra…

Este o pierdere imensă un catalog sărac pentru o licitaţie. Apare de cele mai multe ori scuza că un colecţionar trebuie să mai umble şi singur prin biblioteci, ori că sunt costuri prea mari pentru documentare şi tipărirea unui catalog serios. Au rămas însă banale justificări în epoca internetului când publicarea pe site este aproape gratuită iar bibliotecarul Google este la îndemâna oricui. Alis are în ofertă două lucrări ale Magdalenei Rădulescu, o acuarelă şi un ulei, compoziţii cu personaje dansante aşa cum îi plăceau artistei. Uleiul însă, „Acrobaţi”, are o menţiune importantă: din Expoziţia personală 1982, Rotonda Ateneului Român. Informaţia completează o anume intimitate a lucrării. Dar nu aflăm şi faptul că pictoriţa a lucrat şi locuit la Paris, că a revenit la Bucureşti pentru acea expoziţie de la Ateneu şi că peste aproximativ un an s-a stins. Opera ei a rămas răspândită şi are o anumită celebritate comună, dar îi lipseşte exegeza de care are nevoie pentru a se impune corect pe o piaţă dublă, romaneasca si franceza, cel puţin… Spre finalul anilor 2000 un colecţionar străin a încercat să cumpere cam tot ce apărea sub semnătura Magdalenei Rădulescu la licitaţii. Aşa a făcut şi cu multe dintre lucrările pe hârtie ale lui Vermont. Colecţionarul a plecat, iar despre colecţia lui nu se mai ştie mare lucru. Fapt divers…

Recent s-a licitat şi la Bucureşti o lucrare a lui Andrei Cădere, copil teribil al artelor anilor 60-70. A emigrat în Franţa, a provocat câteva evenimente bine primite de criticii vremii, este expus permanent în cel mai valoros muzeu de artă nouă al Parisului. Andrei Cădere a debutat în licitaţiile din România cu o pictură din colecţia criticului Radu Bogdan. Dar şi cu o notă autografă, intimă: „Lui Radu Bogdan, cu care sper să mă întâlnesc peste mulţi ani - fiind amândoi tot pe poziţiile actuale de avangardă, 24 martie 1967, Andrei Cădere, Primăvară”. S-a concretizat oare în vreun fel această dorinţă a artistului? Cum a ajuns Cădere un artist internaţional? Ce viaţă a avut acest „avangardist” născut în Polonia şi mort la Paris dar care este revendicat ca artist român? Licitatorii ne spun prea puţine despre el. În mod straniu, Artmark, casa care a impus seria cataloagelor de colecţie, consistente, cu informaţii (unori repetitive) substantiale despre artişti, a ratat într-un fel momentul Cădere. Exerciţiul de comunicare al casei se axează însă pe descrieri directe şi laudative ale loturilor. Acest lucru este cel mai bine observat în licitaţiile cu obiecte cum este şi cea de la Mamaia: de Eleganţă. Uneori obiectele devin mai importatne decât artiştii...

Florin Ciubotaru a desenat în anii 60, pentru prima sa personală, „Muzica preclasică”. O compoziţie care a apărut şi în catalogul expoziţiei. Alis vinde lucrarea şi catalogul dar opreşte informaţiile la o frază prea săracă: lucrarea a participat în prima expoziţie personală, Piteşti 1967, cat.31, catalogul inclus. Ciubo este un artist care are poveşti interesante despre fiecare expunere a sa. Cei care vor cumpăra această lucrare merită să îl provoace pe artist să le spună amănuntele pe care licitatorii le-au ocolit.

Vechii maeştri sunt prinşi într-o retorică deja un pic uzată: „L. A. Biju s-a impus în perioada interbelică prin pictura sa viguroasă şi exotică. Confraţi iluştri ca Şirato sau Oskar Han, dar şi critici eminenţi ca H. Blazian l-au apreciat ca pe unul dintre cei mai originali şi dotaţi ilustratori ai Orientului, fie că se refereau la perioada egipteană, fie la cea de la Balcic, cărora le-a dedicat importante expoziţii în 1934 şi 1936. În paralel, a expus la Tinerimea artistică, la Salonul Oficial şi la Arta română diverse alte teme, realizate cu aceeaşi stăpânire a mijloacelor de expresie…”, scrie Goldart pentru a prezenta o serie de trei compoziţii de interior ale artistului. Tot e ceva, dar se poate adopta totusi un limbaj contemporan...

Şi ca o excepţie de catalog: o veste tristă a venit de la Piteşti - pictorul Costel Butoi a fost răpus de boala care îl chinuia de mai mulţi ani. A fost un artist interesant, care a lucrat mult în notă fabulatorie, cu multe ironii erotice sau inserturi din mitologie. A stat multă vreme retras la Piteşti, dar a pictat mereu. La începutul primăverii a expus la Simeza alături de Florentina Voichi, Mircea Roman şi Aurel Vlad în proiectul manifest FIG. Prin grija prietenilor, câteva lucrări ale pictorului au ajuns în licitaţii în aceast an. Vor mai urma şi altele?

cravata sau cravasa? absente nemotivate de la licitatiile de arta