departe de lumina Frantei, muncita, provocatoare, deloc vulnerabila...
Ioan Andreescu, 1850, București - 1882, București
Ulcică cu flori de câmp[1874-1875]
ulei pe pânză, 65 x 50 cm
Ioan Andreescu, 1850, București - 1882, București
Ulcică cu flori de câmp[1874-1875]
ulei pe pânză, 65 x 50 cm
...Luptându-se cu lipsa de apreciere a profesorilor săi, care căutau alte valori în lucrările de artă decât cele care emanau din talentul său, Andreescu a eşuat în mai multe rânduri în încercarea de a obţine un post de profesor de desen şi caligrafie. După doi ani de sârguinţe, în 1872, este numit profesor cu titlu provizoriu la Seminarul episcopal din Buzău. Aspiraţiile sale par de neînţeles acum, cunoscând resursele artistice de care dispunea Andreescu, însă devin clare atunci când aflăm modestia care îl caracteriza şi neîncrederea în capacităţile artei, după experienţa şcolii de arte, care îi pune în faţă numai câteva reproduceri după opere din arta universală, pânze academice şi o seamă de prelegeri care îl lăsară indiferent.
Odată ajuns în pădurile din jurul Buzăului, colindând dealurile şi văile, cunoaşte meleagurile simple şi liniştite cu care rezonează şi simte ritmurile naturii. Din admiraţia pentru stejarii bătrâni, iazul mărginit de arbuşti şi plante, câmpia deschisă unde, o dată pe an, privea oamenii adunându-se la bâlciul de Drăgaică, se declanşează impulsul creator şi, pe măsură ce lucrează, află în pictură mijlocul de a se descoperi pe sine şi scopul însuşi al vieţii sale (Oprescu, 1932). Acest moment, în care i se întrezăreşte în artă posibilitatea unui limbaj care îl determină să îl aprofundeze, marchează începutul existenţei sale ca artist (Mereuţă, 1972).
Importanța pe care o are astăzi opera lui Ioan Andreescu trebuie analizată nu doar din punctul de vedere al creației în sine, în termenii estetici pe care îi avem la îndemână datorită numărului însemnat de exegeți ai muncii lui Andreescu, ci și prin prisma rezonanței artei sale în rândul colecționarului sau a publicului avizat. În această idee trebuie să interpretăm apariția picturii lui Andreescu în cele mai importante expoziții și colecții ale anilor ce au urmat dispariției premature a artistului.
Opera de față, capodoperă a primei perioade de creație a lui Andreescu, și anume cea care precede etapa franceză, intra în epocă în colecția lui Scarlat Yarka (1846 - 1915) - avocat, procuror la Curtea de Conturi din București. Operele pictate de Andreescu ce aveau să intre în posesia lui Yarca compuneau, după decesul lui Andreescu din 1882, cea mai însemnată colecție de picturi ale artistului din afara familiei Dobrescu (numele adevărat al lui Andreescu). În afara acestei calități importante a colecției sale, Scarlat Yarka era unul dintre personajele de vază ale Bucureștiului de la cumpăna dintre veacuri. Căsătorit cu Maria Prejbeanu (1853, Pau, Franța – 1937, București) în 1874, Yarka își mărea considerabil averea – primea drept zestre o moșie în jud. Ilfov și 51.000 lei, avere care oricum era însemnată, trăgându-se dintr-o familie de boieri (cluceri) din zona Râmnicu-Sărat – Buzău.
În volumul al II-lea al monografiei dedicate lui Ioan Andreescu, Radu Bogdan începea descrierea colecției Yarka drept al doilea cel mai important ansamblu de tablouri Andreescu, pe primul loc aflându-se, evident, colecția familiei pictorului. Importanța tablourilor lui Yarka este oferită de numărul considerabil de opere ce au împodobit casa soților Scarlat și Maria – cca. 20 de picturi, însă acestea sunt mai importante datorită prezenței lor în cele mai semnificative manifestări culturale ale perioadei 1885-1947.
În expozițiile dedicate artistului, ce încep cu adevărat să fie reprezentative după 1923, operele din colecția Yarka sunt mereu foarte bine prezentate, atât în presă, cât și în cataloage și monografii dedicate lui Andreescu. Astfel, și opera de față are un traseu expozițional privilegiat, atât datorită valorii unui ulei pictat în perioada buzoiană, cât și datorită provenienței. În perioada în care “Ulcică cu flori” s-a aflat în colecția familiei amintite – după ce Scarlat Yarka deceda în 1915, colecția sa a fost împărțită între soția Maria și fiica Arabella – opera fost prezentă într-o serie foarte importantă de evenimente expoziționale. Opera, pictată cel mai probabil între 1874 și 1875, avea să fie prezentată publicului în ianuarie 1876, cu ocazia Expoziției societății “Amicilor Bellelor Arte” din București. Este foarte probabil ca pictura să fi fost achiziționată de către Scarlat Yarka chiar în urma acelei expoziții, știindu-se faptul că colecționarul și Andreescu se cunoșteau chiar în cursul acelui an. După cum spuneam mai sus, opera a beneficiat și de aura posesorului ei, acest lucru fiind evident prin faptul că “Ulcică cu flori de câmp” s-a aflat printre operele semnate de Andreescu care s-au regăsit în cele două expoziții ale Cercului Artistic “Intim-Club” (1885 și 1886), una dintre cele mai exclusiviste societăți culturale ale sfârșitului de secol XIX. Luând ființă în casa doctorului Nicolae Kalinderu, “Intim-Club” îl avea președinte onorific pe Vasile Alecsandri, iar comitetul ce se ocupa de organizare (pe plan artistic) era alcătuit din Ion Mincu, G.D.Mirea și Ion Georgescu.
În secolul XX, opera avea să revină în lumina reflectoarelor în 1923, când, cu ocazia celei de-a treia expoziții organizate de Fundația Culturală “Principele Carol”, era prezentă în cadrul expoziției “Andreescu și Luchian”. Anul următor, avea să fie prezentată publicului european pentru prima oară, fiind una dintre cele cinci opere semnate Andreescu, prezente la cea de-a XIV-a Expoziție Internațională de artă a orașului Veneția. Acolo, pe panoul românesc, “Ulcică cu flori de câmp” a lui Andreescu avea să fie expusă chiar lângă capodopera lui Nicolae Grigorescu, “Printre dealuri și vâlcele” (colecția Muzeului Național de Artă al României). În perioada interbelică, până în 1947, opera continuă să rămână în vizorul marilor critici de artă, fiind readusă în fața publicului în alte câteva rânduri, în manifestări prilejuite de expoziții dedicate artei românești în ansamblul ei. În ceea ce privește traseul operei în colecțiile bucureștene, cert este că acest ulei s-a aflat în colecția familie Yarka până în 1937, an în care Maria Yarka deceda. Pentru a proba acest lucru, ne folosim și de prima monografie dedicată lui Andreescu de către Alexandru Busuioceanu, tipărită în 1936, moment în care “Ulcică cu flori de câmp” este descrisă și reprodusă, purtând și mențiunea colecției – Maria Yarka.
“Tonul brun al vasului, ca și mănunchiul de culori deschise al florilor, pe fondul mat aproape negru al pânzei, trimit de-a dreptul la vechii pictori olandezi, atât de sobri în culoare și atât de atenți la redarea realistă a modelelor”. Practic, acestea sunt primele aprecieri pe care critica le conferă în scris operei noastre, spusele lui Al.Busuioceanu fiind concludente și pentru datarea operei, pe care tot monografistul lui Andreescu o realizează, plasând uleiul în 1874. Tratarea într-un spirit clasicist este caracteristică acelor ani în care pictura lui Andreescu însă resimțea experimentul între pictura de atelier și cea în plein-air. Factura monumentală, dimensiunile și însăși tema și realizarea ei țin să întărească spusele lui Busuioceanu, plasând astfel opera între cele de factură clasică. Opera impresionează prin echilibrul sensibil pe care Andreescu reușește să îl realizeze între dimensiunile însemnate ale uleiului (65 x 50 cm) și motiv. Oala, pictată central, în tonuri teroase și fără o prea consistentă iluminare (dovadă că pictorul stăpânea efectele de lumină artificială) devine punct de referință pentru fondul cromatic oferit de mănunchiul de flori. Pictura ne oferă fără tăgadă dovada înzecită a nobleței tușei lui Andreescu și, chiar dacă amintește de mici tehnici academiste, delicatețea, punerea în pagină, dar mai ales meșteșugul cromatic și ritmul pensulației se contopesc într-o adevărată capodoperă. (I.P.)
Odată ajuns în pădurile din jurul Buzăului, colindând dealurile şi văile, cunoaşte meleagurile simple şi liniştite cu care rezonează şi simte ritmurile naturii. Din admiraţia pentru stejarii bătrâni, iazul mărginit de arbuşti şi plante, câmpia deschisă unde, o dată pe an, privea oamenii adunându-se la bâlciul de Drăgaică, se declanşează impulsul creator şi, pe măsură ce lucrează, află în pictură mijlocul de a se descoperi pe sine şi scopul însuşi al vieţii sale (Oprescu, 1932). Acest moment, în care i se întrezăreşte în artă posibilitatea unui limbaj care îl determină să îl aprofundeze, marchează începutul existenţei sale ca artist (Mereuţă, 1972).
Importanța pe care o are astăzi opera lui Ioan Andreescu trebuie analizată nu doar din punctul de vedere al creației în sine, în termenii estetici pe care îi avem la îndemână datorită numărului însemnat de exegeți ai muncii lui Andreescu, ci și prin prisma rezonanței artei sale în rândul colecționarului sau a publicului avizat. În această idee trebuie să interpretăm apariția picturii lui Andreescu în cele mai importante expoziții și colecții ale anilor ce au urmat dispariției premature a artistului.
Opera de față, capodoperă a primei perioade de creație a lui Andreescu, și anume cea care precede etapa franceză, intra în epocă în colecția lui Scarlat Yarka (1846 - 1915) - avocat, procuror la Curtea de Conturi din București. Operele pictate de Andreescu ce aveau să intre în posesia lui Yarca compuneau, după decesul lui Andreescu din 1882, cea mai însemnată colecție de picturi ale artistului din afara familiei Dobrescu (numele adevărat al lui Andreescu). În afara acestei calități importante a colecției sale, Scarlat Yarka era unul dintre personajele de vază ale Bucureștiului de la cumpăna dintre veacuri. Căsătorit cu Maria Prejbeanu (1853, Pau, Franța – 1937, București) în 1874, Yarka își mărea considerabil averea – primea drept zestre o moșie în jud. Ilfov și 51.000 lei, avere care oricum era însemnată, trăgându-se dintr-o familie de boieri (cluceri) din zona Râmnicu-Sărat – Buzău.
În volumul al II-lea al monografiei dedicate lui Ioan Andreescu, Radu Bogdan începea descrierea colecției Yarka drept al doilea cel mai important ansamblu de tablouri Andreescu, pe primul loc aflându-se, evident, colecția familiei pictorului. Importanța tablourilor lui Yarka este oferită de numărul considerabil de opere ce au împodobit casa soților Scarlat și Maria – cca. 20 de picturi, însă acestea sunt mai importante datorită prezenței lor în cele mai semnificative manifestări culturale ale perioadei 1885-1947.
În expozițiile dedicate artistului, ce încep cu adevărat să fie reprezentative după 1923, operele din colecția Yarka sunt mereu foarte bine prezentate, atât în presă, cât și în cataloage și monografii dedicate lui Andreescu. Astfel, și opera de față are un traseu expozițional privilegiat, atât datorită valorii unui ulei pictat în perioada buzoiană, cât și datorită provenienței. În perioada în care “Ulcică cu flori” s-a aflat în colecția familiei amintite – după ce Scarlat Yarka deceda în 1915, colecția sa a fost împărțită între soția Maria și fiica Arabella – opera fost prezentă într-o serie foarte importantă de evenimente expoziționale. Opera, pictată cel mai probabil între 1874 și 1875, avea să fie prezentată publicului în ianuarie 1876, cu ocazia Expoziției societății “Amicilor Bellelor Arte” din București. Este foarte probabil ca pictura să fi fost achiziționată de către Scarlat Yarka chiar în urma acelei expoziții, știindu-se faptul că colecționarul și Andreescu se cunoșteau chiar în cursul acelui an. După cum spuneam mai sus, opera a beneficiat și de aura posesorului ei, acest lucru fiind evident prin faptul că “Ulcică cu flori de câmp” s-a aflat printre operele semnate de Andreescu care s-au regăsit în cele două expoziții ale Cercului Artistic “Intim-Club” (1885 și 1886), una dintre cele mai exclusiviste societăți culturale ale sfârșitului de secol XIX. Luând ființă în casa doctorului Nicolae Kalinderu, “Intim-Club” îl avea președinte onorific pe Vasile Alecsandri, iar comitetul ce se ocupa de organizare (pe plan artistic) era alcătuit din Ion Mincu, G.D.Mirea și Ion Georgescu.
În secolul XX, opera avea să revină în lumina reflectoarelor în 1923, când, cu ocazia celei de-a treia expoziții organizate de Fundația Culturală “Principele Carol”, era prezentă în cadrul expoziției “Andreescu și Luchian”. Anul următor, avea să fie prezentată publicului european pentru prima oară, fiind una dintre cele cinci opere semnate Andreescu, prezente la cea de-a XIV-a Expoziție Internațională de artă a orașului Veneția. Acolo, pe panoul românesc, “Ulcică cu flori de câmp” a lui Andreescu avea să fie expusă chiar lângă capodopera lui Nicolae Grigorescu, “Printre dealuri și vâlcele” (colecția Muzeului Național de Artă al României). În perioada interbelică, până în 1947, opera continuă să rămână în vizorul marilor critici de artă, fiind readusă în fața publicului în alte câteva rânduri, în manifestări prilejuite de expoziții dedicate artei românești în ansamblul ei. În ceea ce privește traseul operei în colecțiile bucureștene, cert este că acest ulei s-a aflat în colecția familie Yarka până în 1937, an în care Maria Yarka deceda. Pentru a proba acest lucru, ne folosim și de prima monografie dedicată lui Andreescu de către Alexandru Busuioceanu, tipărită în 1936, moment în care “Ulcică cu flori de câmp” este descrisă și reprodusă, purtând și mențiunea colecției – Maria Yarka.
“Tonul brun al vasului, ca și mănunchiul de culori deschise al florilor, pe fondul mat aproape negru al pânzei, trimit de-a dreptul la vechii pictori olandezi, atât de sobri în culoare și atât de atenți la redarea realistă a modelelor”. Practic, acestea sunt primele aprecieri pe care critica le conferă în scris operei noastre, spusele lui Al.Busuioceanu fiind concludente și pentru datarea operei, pe care tot monografistul lui Andreescu o realizează, plasând uleiul în 1874. Tratarea într-un spirit clasicist este caracteristică acelor ani în care pictura lui Andreescu însă resimțea experimentul între pictura de atelier și cea în plein-air. Factura monumentală, dimensiunile și însăși tema și realizarea ei țin să întărească spusele lui Busuioceanu, plasând astfel opera între cele de factură clasică. Opera impresionează prin echilibrul sensibil pe care Andreescu reușește să îl realizeze între dimensiunile însemnate ale uleiului (65 x 50 cm) și motiv. Oala, pictată central, în tonuri teroase și fără o prea consistentă iluminare (dovadă că pictorul stăpânea efectele de lumină artificială) devine punct de referință pentru fondul cromatic oferit de mănunchiul de flori. Pictura ne oferă fără tăgadă dovada înzecită a nobleței tușei lui Andreescu și, chiar dacă amintește de mici tehnici academiste, delicatețea, punerea în pagină, dar mai ales meșteșugul cromatic și ritmul pensulației se contopesc într-o adevărată capodoperă. (I.P.)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu