Petre Velicu nu a mai avut niciodată parte de o aşa deschidere de licitaţie! Pictorul care a tot făcut duplexul Paris-Bucureşti în ultimii ani a reuşit să îşi plaseze lucrări mai mult sau mai puţin elaborate prin consignaţii, galerii mai mult sau mai puţin celebre, colecţionari, negustori cu idei năstruşnice, licitaţii cu sau fără promovare.
Despre ce făcea pictorul la Paris ştim prea puţin... Dar acum, cu "Evul Mediu" a deschis spectaculos o licitaţie Goldart. O pânză din 1989, atunci când artistul îşi construia universul metaforic, butaforic, mistic... Un cadru pătrat cu o imagistică în care personajele concurează culorile, iar paleta cromatică îngroaşă tuşa postmodernă... O structură compusă pe detalii anatomice, fragmente de trupuri, suprapuneri de păcate trupeşti şi vulnerabilităţi ale făpturii... "Evul Mediu" copleşitor prin lucruri nespuse şi fapte nemărturisite... Velicu (re)devine un pictor mare, îi joacă pe colecţionarii cu nas fin, atrage prin teribilism şi rigoare. A trecut peste toate estimările şi toate preţurile: 1.200 euro pentru "Evul Mediu", plux taxe. I-a urmat colegul şi prietenul, cel cu care împarte atelierul când mai lucrează prin Bucureşti, Ştefan Pelmuş. El însuşi un campion al licitaţiilor, artist care îşi creşte permanent colecţia imagistică, care se antrenează în fabulatoriu şi a cărui aventură în faţa şevaletului este foarte prolifică, Pelmuş a adunat o sumă de succese şi rateuri la licitaţii, ceea ce înseamnă că pe această linie consumatorii de artă i-au cam ratat uneori sensibilitatea. Pelmuş este nepotul marelui artist Ilie Pavel, pierdut în istorie, dar nu şi în mintea şi inima colegilor de breaslă. Există în expoziţia gigant dedicată artelor din anii 50-90 şi încă aşteaptă prima vânzare liberă şi la casele de licitaţii. În licitaţii nu există nici Andrei Cădere, recunoscut în lume drept unul dintre fondatorii artei conceptuale. Dar pentru el au fost înregistrate vânzări de peste 100.000 de euro în lume...
Şi mai vedem în ultima vreme prin licitaţii picturi de trecere semnate Florin Ciubotaru. Acestui artist, licitaţiile de artă îi pot face o "retrospectivă" aşa cum nu prea i-ar face muzeele. Spirit profund liber, Ciubo a baletat printre stiluri, trăiri, formalisme, curente, opţiuni colegiale şi generaţii de artişti ca nimeni altul.
Şi ar mai fi "plânsul" de lângă opera lui Marcel Gucuianu. Desene, piese în bronz şi marmură semnate sau nu Guguianu se tot vând, dar familia reclamă falsuri, tiraje neautorizate, copii de salon... Se profită încă de emoţia de după dispariţia artistului... Piese de bronz se pot re-turna după mulaje vechi ori unele noi preluate după piese originale, marmura poate fi reşlefuită prin preluarea meseriaşilor care au lucrat şi pentru sculptor în anii bătrâneţii... etc.
Este partea tristă a comerţului de artă. Şi ilegală. Dar cu diverse momente de prolificitate în istoria artelor, multiplicarea a revitalizat nume de artişti, a recompus o notorietate trecută în umbră şi tăcere pentru câte un autor... Nu e nimic de încurajat, dar practica multiplicării nu poate fi anihilată decât prin asumarea din partea autorităţilor a posterităţii artiştilor, prin dreturi de autor, planuri de promovare şi răspândire a operei, certificarea exemplară a originalelor.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu