ZD marţi, 17:05 Autor: Remus Andrei Ion
La malul mării, în susurul valurilor şi agitaţia pescăruşilor, românii au redescoperit un pictor: pe Alexandru Satmary. Pictor bucureştean get-beget, născut în 1871 şi dispărut în 1933, care nu a figurat până acum în niciunul dintre clasamentele pieţei de artă. Nu există nici vreun mare colecţionar declarat pentru opera sa.
Şi, totuşi, la licitaţia Artmark de la Mamaia au apărut două uleiuri ale lui Al. Satmary (a nu se confunda cu Carol Popp de Szathmari, 1812, Cluj-Napoca - 1887, Bucureşti): "Interior oriental" şi "Casa turcului", lucrări estimate la sume cuprinse între 2.000 şi 5.500 euro. Nimic ieşit din comun până când a început licitarea pentru "Interiorul oriental", ulei pe pânză care o reprezintă pe Claudia Millian-Minulescu. Licitaţia a trecut uşor peste estimare, iar ciocanul a căzut la 20.000 de euro! Spectaculoasă creştere, neanticipată de niciun expert. Este vorba despre o lucrare cu adevărat extraordinară, al cărei preţ era firesc să iasă din orice estimare sau cotă a artistului... Ea poate să fie legată mai degrabă de repere biografice, mai ales dacă se ia în seamă pasiunea pe care a avut-o artistul pentru minunatul Balcic regal... A scris despre aceste lucruri chiar doamna pictată de Satmary în acest tablou...
Imediat după succesul "Interiorului oriental", s-a licitat "Casa turcului", dar fără a stimula verva colecţionarilor: ultima strigare a fost de doar 3.250 euro.
Un alt superlativ al licitaţiei de la Mamaia a fost acuarela "Bazar tunisian" a lui Jeno Eugene Koszkol, un artist maghiar care a trăit până în 1935. Ei bine, estimarea maximă pentru această acuarelă a fost de 900 de euro, dar licitaţia a urcat la 3.000 de euro!
Acestea sunt momente de vârf ale pieţei de artă, clipe în care colecţionarii sunt cu adevărat cuceriţi de o anume lucrare şi nu ar renunţa la ea oricât de mult ar costa. Atunci au impresia că au găsit tabloul perfect. Nu contează preţul, ci doar valoarea artistică a operei pe care şi-o doresc. Aşa au cumpărat probabil Zambaccian - Cézanne şi Dona - Pissaro. Aşa s-a ridicat o întregă generaţie de colecţionari intelectuali în anii 60-80, când arta se cumpăra de ocazie, neoficial, iar nu în funcţie de cataloage şi cote. În mod cert, Pallady avea pe atunci un preţ la Bucureşti şi un altul la Iaşi... Aşa s-au strâns colecţia George Ivaşcu, cea a actorului Puica şi multe altele care, din păcate, s-au dezmembrat în ultimii ani, odată cu emanciparea pieţei de artă oficiale.
Din colecţia Puica s-a vândut un Pallady - "Natură moartă cu narghilea", cu 57.000 de euro. O altă variantă a lucrării s-a adjudecat în weekend-ul trecut cu 60.000 de euro. Ambele lucrări au fost estimate la 75.000 de euro. Nicio altă natură statică a lui Pallady nu s-a mai cumpărat cu astfel de sume. Pallady are de altfel o lungă listă de lucrări neadjudecate. Din tot felul de motive, desene, dar şi picturi cu celebra monogramă TP au fost refuzate de colecţionari. Niciunul dintre aceste refuzuri însă nu a fost printre vârfurile de oferte ale pieţei. La Andreescu şi Ţuculescu, la Victor Brauner şi la Hans Mattis Teutsch, la Tonitza, Ion Irimescu, Dărăscu, Petraşcu, Baba, există şi liste cu opere refuzate. Chiar şi la Nicolae Grigorescu. În cazul pictorului de la Câmpina, după moartea criticului Remus Niculescu, un mare expert în materie de Grigorescu, reculul ofertei şi al achiziţiilor poate fi pus şi pe seama lipsei expertizelor de necontestat...
Şi tot în cazul lui Grigorescu există o istorie deocheată despre cea mai valoroasă dintre tranzacţii: cea cu "Fata culcată în iarbă" de la Alis, din noiembrie 2003. Într-un final, pictura a fost cumpărată cu suma record trecută în topuri: 59.900 euro. A fost un singur licitator, cel care a vrut atunci să ofere o sumă neamaiauzită pentru o pictură românească. Totul a fost negociat neoficial, de negustori... Lucrarea a fost depusă la casa de licitaţii la un preţ semnificativ mai mic, prima strigare ar fi trebuit să fie la o sumă comparativă cu alte oferte Grigorescu şi aşa a apărut şi în catalogul licitaţiei. Până în duminica şedinţei publice, însă, negocierile au fost intense. Deponentul a ajuns la concluzia că mai bine şi-ar retrage lucrarea. Şi a şi retras-o, dar apoi a repus-o în vânzare la preţul colecţionarului cu dare de mână, fix suma la care a fost adjudecată pictura. Este un moment reprezentativ pentru cutumele pieţei de artă de la noi, pentru felul în care negustorii, piaţa neînregistrată, prea liberă poate, ajunge să modifice din mers unele tranzacţii... Din 2003 şi până acum, s-au mai schimbat însă multe lucruri pe piaţa de artă, concurenţa îşi spune cuvântul, iar colecţionarii au învăţat că este mult mai sigur să nu îşi ascundă achiziţiile...
Săptămâna viitoare serialul va continua cu unele tranzacţii în care au fost serioase suspiciuni de fals... dovedite sau neîntemeiate.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu