– „Cota” este un termen foarte general, puţin folosit în lumea în care mă mişc. Ce poate fi o „cotă”, ultimul preţ obţinut? Pe piaţa primară (galerie), sau piaţa secundară (casa de licitaţie)? Pe o anumită periodă din opera unui artist?... Care este „cota” lui Ghenie? Eu personal nu ştiu… Există anumiţi parametri pentru stabilirea unor preţuri, cel puţin la nivelul pieţei primare, dar ce se poate întâmpla într-o sală de licitaţie nu cred că este sub controlul nimănui, şi nici nu cred că anumite cifre obţinute pot fi luate drept „cotă”. Lucrurile sunt mult mai complexe.
– Există pe piaţa de artă „rechini” de care trebuie sau e bine să te fereşti? Aşa cum sunt în alte domenii de business…
– Piaţa de artă a atins un volum de tranzacţii de 50 de miliarde de euro, o suma care atrage tot felul de „caractere”. Arta „cunoscută” a marilor maeştri sau a modernilor (cu excepţia lucrărilor mai puţin semnificative), se află deja în marile muzee ale lumii, deci cea mai mare parte a tranzacţiilor o constituie segmentul contemporan. Chiar în expoziţia mea de debut la Palatul Cantacuzino, în afară de Ghenie, ale cărui recorduri pe piaţa secundară sunt cunoscute, am avut încă patru artişti care se tranzactionează frecvent la marile case de licitaţii: Christie’s, Sotheby’s sau Phillips. Toţi sunt sub 30 de ani iar doi dintre ei se vând deja la sume de şase cifre. Ei bine, astfel de nume, sau artişti din generaţia lor, atrag atenţia unui anumit gen de colecţionar, sau marilor galerii din lume.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu