A trecut vremea. Atelierul lui Mircea Roman s-a transformat radical. Sculpturile au fost mutate într-o magazie-galerie-muzeu unde pot fi admirate de oricine. Unele dintre piese au plecat şi pe la colecţionari, altele au apărut în loc. La codul roşu din această iarnă nu a mai fost niciun pelerinaj organizat de primărie. Dar atelierul lui Mircea a rămas deschis. Şi în acele zile cu viscol, ger şi multă zăpadă s-au cizelat două noi sculpturi, personaje feminie dintr-o serie fără sfârşit pe care o tot prelungeşte artistul în istoria sa personală şi sentimentală. „Ramă barocă pentru sâni” şi „Sofisticata” au stat câteva zile împreună pe acelaşi perete din atelier. Şi mulţi privitori/admiratori au avut.
O altă iarnă de cod portocaliu, cea de la inceputul lui 2012, a plimbat arta tocmai la Mogosoaia. Ningea abundent de câteva zile în acel februarie. Pictoriţa Florentina Voichi avea însă programată o expoziţie personală la Cuhnia. Ningea, ningea, şi invitaţii la vernisaj veneau, veneau. Aveau ce vedea. Provocarea pictoriţei era totală: repunea în discuţie tehnici, viziuni, strategii plastice aduse la perfecţiune de meşterii Renaşterii. Mircea Roman era şi el prin preajmă, unul dintre personajele vii care au provocat şi participat direct la construirea imaginilor din expoziţie... Vernisajul a fost incredibil: zeci de oameni au igonrat codul portocaliu al meteorologilor de dragul artei. A fost revenirea pe simeze a Florentinei Voichi, a pictorei. Acum, pe cod roşu, o serie de desene pe tema maternităţii ne spune că provocarea continuă, departe de ger, aproape de viaţă...
Da, probabil că este un făcut ca până şi vijeliile să se mai domolească pentru a face loc artei. Este o chestiune sofisticată dar care după ce trece devine ceva foarte natural.
Fotografii de Remus Andrei Ion
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014
Postări
