de lucruri frumoase nu ne saturam niciodata
Se afișează postările cu eticheta cluj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cluj. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2013

mandrie si beton! doar fotografie!

Petruţ Călinescu – Mândrie şi Beton
Piano Cazola Gallery, Cluj
Proiect fotografic
Perioada: 2 – 16 iunie 2013

Poiectul fotografic „Mândrie și Beton” a documentat timp de trei ani transformările recente petrecute în satele tradiţionale, în mod special în cele din Ţara Oaşului şi Maramureş, în urma masivei plecări la muncă în străinătate. Poleită în inox și îngropată în betoane, lumea cea nouă construită ca semn al succesului „de afară” înghite fără martori căsuțele de lemn și ultimii bătrâni rămași acasă.
„Mândrie și beton” este o expoziție foto despre tranziția satului tradițional de la casa fără nici un cui, la vila fără nici o șipcă de lemn, și despre dualitatea oșanului și a maramureșanului care la Paris trăiește o viață de privațiuni și sacrificii, iar acasă afișează prosperitate și lux.
Desfăşurat între 2009 şi 2012, proiectul a fost expus şi publicat în Marea Britanie, Germania,  SUA,  Franţa, China şi România.
Petruț Călinescu este un fotograf român independent, licențiat în Jurnalism și Științele Comunicării. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenția londoneză Panos Pictures.
Fotografiile lui au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times.
Printre premiile naționale și internaționale câștigate de-a lungul timpului se numără – Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociația Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (USA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China.
Share/Save/Bookmark

sâmbătă, 13 februarie 2010

SORIN CAMPAN LA CLUJ



Expozitia este o selecţie a lucrarilor lui Sorin Campan (n. 1940, traieste la Cluj) din perioada 1970 - 2009, fiind prima dintr-un program la Plan B Cluj si Berlin prin care vor fi revalorizati artisti remarcabili apartinand generatiei 1970 - 2000 in Romania, ale caror lucrari faceau sens si in acea perioada, fara sa-si fi pierdut azi din intensitate.
Arta lor nu e legata de establishmentul picturii in Romania de dinainte de ‘89 si nici de mimetismul noilor modele in pictura internationala de dupa ‘89. Ei sunt posibile repere ale scenei de arta de azi.
Vernisaj, vineri, 19 Februarie 2010, ora 19:00
Expoziţia este deschisă până în 13 martie.
Share/Save/Bookmark