artefrumoaseee: florentina voichi

duminică, 15 mai 2016

duminică, 22 februarie 2015

O chestiune sofisticată: codul roşu

De câteva ierni încoace arta face ce face şi trece peste cele mai mari zăpezi, suportă cele mai puternice viscole, se apără spontan de piedicile iernii. Prin 2010, de Sfântul Ştefan, a treia zi de Crăciun, zeci de bucureşteni aveau planificată o călătorie prin mai multe ateliere de artişti plastici. A fost una dintre acele duminici în care Primăria şi UAP se ţinea de programul „Atelier deschis”. Dar în acea dumincă vremea se încăpăţâna parcă să ţină lumea în case: începuse să ningă şi să bată vântul încă din zori. Pe la prânz deja maşinile circulau cu încetinitorul, abia vedeai prin parbrizele pe care ştergătoarele balansau pentru a împiedica fulgii să se depună. De mers pe jos cu greu se putea aduce vorba. Era duminică doar, nimeni nu se grăbea nicăieri. Atelierele au rămas deschise aşa cum propmiseseră proprietarii lor. Primăria s-a ţinut şi ea de cuvânt şi cu doi, trei ghizi i-a plimbat cu mai multe mibrobuze prin oraţul viscolit pe bucureştenii amatori de vizite. Zeci de oameni au văzut atunci arta la ea acasa. Punctul terminus al acestui pelerinaj: Combinatul Fondului Plastic, pe calea ferată din spatele Casei Scânteii. Pe acolo nu deszăpezise nimeni, dar microbuzul a ajuns unde trebuie cu bine. Un singur atelier era atunci acolo deschis, cel al lui Mircea Roman. Încărcat cu sculpturi „istorice” deja ale artistului, cu lemne care aşteptau să intre în procesul de fabricaţie, cu lucrări începute şi abandonate pe momet. Acolo este şi locuinţa artistului, într-o fostă hală unde cândva duduia o centrală termică uriaşă...

A trecut vremea. Atelierul lui Mircea Roman s-a transformat radical. Sculpturile au fost mutate într-o magazie-galerie-muzeu unde pot fi admirate de oricine. Unele dintre piese au plecat şi pe la colecţionari, altele au apărut în loc. La codul roşu din această iarnă nu a mai fost niciun pelerinaj organizat de primărie. Dar atelierul lui Mircea a rămas deschis. Şi în acele zile cu viscol, ger şi multă zăpadă s-au cizelat două noi sculpturi, personaje feminie dintr-o serie fără sfârşit pe care o tot prelungeşte artistul în istoria sa personală şi sentimentală. „Ramă barocă pentru sâni” şi „Sofisticata” au stat câteva zile împreună pe acelaşi perete din atelier. Şi mulţi privitori/admiratori au avut.

O altă iarnă de cod portocaliu, cea de la inceputul lui 2012, a plimbat arta tocmai la Mogosoaia. Ningea abundent de câteva zile în acel februarie. Pictoriţa Florentina Voichi avea însă programată o expoziţie personală la Cuhnia. Ningea, ningea, şi invitaţii la vernisaj veneau, veneau. Aveau ce vedea. Provocarea pictoriţei era totală: repunea în discuţie tehnici, viziuni, strategii plastice aduse la perfecţiune de meşterii Renaşterii. Mircea Roman era şi el prin preajmă, unul dintre personajele vii care au provocat şi participat direct la construirea imaginilor din expoziţie... Vernisajul a fost incredibil: zeci de oameni au igonrat codul portocaliu al meteorologilor de dragul artei. A fost revenirea pe simeze a Florentinei Voichi, a pictorei. Acum, pe cod roşu, o serie de desene pe tema maternităţii ne spune că provocarea continuă, departe de ger, aproape de viaţă...

Da, probabil că este un făcut ca până şi vijeliile să se mai domolească pentru a face loc artei. Este o chestiune sofisticată dar care după ce trece devine ceva foarte natural.

Fotografii de Remus Andrei Ion
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

luni, 24 iunie 2013

trei prieteni

florentina voichi, intre mircea roman si dinu moraru. plus motanul cenusa... portretele realizate de florentina voichi au fost expuse separat si ansamblate, dar mereu impreuna...