o licitare din trecut...
marți, 13 martie 2012
sâmbătă, 10 martie 2012
pentru-acasa...
Artmark organizează cea mai valoroasă licitaţie publică de până acum, valoarea maximă a tuturor loturilor fiind de aproximativ 2.000.000 euro. Colecţionarii şi pasionaţii de artă vor putea vizita expoziţia licitaţiei începând de sâmbătă, 10 martie. Cei mai reprezentativi artişti pentru arta românească şi-au dat întâlnire la principalul eveniment al pieţei de artă din acest început de an, care se mândreşte să prezinte capodopere de importanţă muzeală. O mare parte dintre lucrări sunt dedicate femeii: portrete de ţărăncuţe, tătăroaice, ţigănci, femei simple, nuduri sau baigneuze.
Dintre cele opt lucrări semnate de Tonitza în Licitaţia de Primăvară, patru înfăţişează portrete de femei. Modelele sale preferate erau copiii şi soţia sa, ale căror chipuri ne întâmpină în multe dintre picturile şi desenele perioadei de maturitate a artistului. Cea mai impresionantă dintre operele maestrului aflate în expoziţie este pictura „Nud cu spatele” (ulei pe carton, 69,5 x 49,5 cm, est. € 70.000 – 120.000), a cărui model se presupune că este Irina, fiica lui Tonitza. Opera provine dintr-o importantă colecţie privată bucureşteană.
Un chip feminin încântător, sugestiv pentru o tipologie, apare în opera „Ţărăncuţă cu broboadă galbenă” de Ştefan Luchian (pastel pe carton, 44 x 39,5 cm, est. € 35.000 – 65.000), care provine dintr-o colecţie privată din Iaşi.
În expoziţie se pot întâlni şi opere ale unui alt maestru al picturii româneşti, Theodor Pallady, care semnează un senzual nud în interior, intitulat „Intimitate” (ulei pe carton, 58,5 x 97 cm, est. € 45.000 – 75.000), care vine dintr-o colecţie privată ieşeană. Reprezentativ pentru universul artistic al pictorului, în care intimitatea atelierului juca un rol crucial, nudul feminim culcat reia cu rafinament o tipologie încărcată cu simboluri din arta europeană.
Alături de operele având ca temă femeia în diversele sale ipostaze, selecţia licitaţiei celebrează caracterul feminin prin lucrări semnate de doamnele picturii româneşti: Rodica Maniu, Nutzi Acontz, Maria Bănică Orăscu, Ecaterina Cristescu – Delighioz, Cecilia Cuţescu – Stork şi Denise Iordănescu.
Expoziţia este deschisă la Palatul Cesianu-Racoviţă, în perioada 10 – 19 martie, între orele 11.00 – 21.00. De asemenea, operele pot fi admirate şi la J. W. Marriott Grand Hotel, pe data de 20 martie, între orele 9:00 – 19:00.
plus un nud de la concurenta: Marcel Guguianu la goldart!
pentru-acasa...
Publicat de
anDRei
la
11:11
0
comentarii
Etichete:
artmark,
goldart,
leon biju,
marcel guguianu,
nicolae tonitza,
theodor pallady
vineri, 2 martie 2012
oradea, oras art nouveau
Oradea a intrat în Rețeaua Europeană Orașelor Art Nouveau
are cladiri cu arhitectura nobila, unice in romania. dar primii care le ignora sunt chiar oradenii...

are cladiri cu arhitectura nobila, unice in romania. dar primii care le ignora sunt chiar oradenii...
fotografii toamna 2010.
oradea, oras art nouveau
Publicat de
anDRei
la
07:28
0
comentarii
Etichete:
arhitectura,
art nouveau romanesc,
foto remusandreion,
fotografie,
oradea osa artnouveau
exercitiul desenului!
"Peisaj la malul marii"
Nicolae N.Tonitza (1886-1940),
ulei pe carton, 40x30cm, semnat stanga jos cu negru, lucrarea este reprodusa la pag.95 in volumul "Tonitza" de Alexandru Cebuc
Estimare minima: 280000 lei. marti, 13 martie

joi, 1 martie 2012
Autoportret
Corneliu Baba
1906, Craiova - 1997, Bucureşti
ulei pe pânză lipită pe carton, 48 x 40 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu ocru, Baba, (19)91
Case la Poiana Mărului
Horia Bernea
1938, Bucureşti - 2000, Paris
ulei pe pânză, 61 x 65 cm, semnat şi datat, dreapta jos, cu negru, HB, 5.(19)72
Nud
Marcel Chirnoagă
1930, Buşteni - 2008, Bucureşti
peniţă pe hârtie, 48 x 76 cm, semnat şi datat central jos, M. Chirnoagă, (19)76
Pe verso, fragmente din scenariul filmului Andrei Rubliov, scris de Andrey Tarkovskiy și Andrey Konchalowskiy: “Când începe clopotul să bată, se aude dialog în italieneşte/Când sună prima bătaie, se vede clopotul - inginerul şi italienii/Ochii sunt scoşi zidarilor care nu vor să mai aştepte/Se vede Rubliov - Ochii sunt scoşi la zidari”.
Grădini
Florin Niculiu
1928, Hudeşti, Botoşani - 1997, Bucureşti
ulei pe pânză, 55 x 81 cm, semnat şi datat stânga jos, cu negru, F. Niculiu, 1990
Jump
Paul Neagu
1938, Bucureşti - 2004, Londra
litografie colorată manual, acuarelă şi colaj fotografic, 56 x 75 cm, semnat, datat şi intitulat, centru jos în creion, ; ediţie numerotată stânga jos, în creion, P. NEAGU, 1977, JUMP; 50/75
Anthropogramming
Dan Perjovschi
n.1961, Sibiu
tuş rotring pe pânză, 33 x 24 cm, semnat pe verso, în monogramă, DP
Opera face parte din seria Anthroprogramming Canvases (Galeria Lombard Freid, New York).
Pridvor cu flori la Văratec
Mihai Sârbulescu
ulei pe pânză, 100 x 81 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu creionul în pastă, M. Sârbulescu, (19)92
Adjudecat: 1.700 euro
Bună dimineața!
George Catargi
1894 - 1963
[cca. 1920], ulei pe lemn, 18 x 14 cm, semnat stânga sus, cu brun, G. Catargi; stânga sus, mențiunea copie (după maestru neo-clasic)

11:56
0
comentarii
Etichete:
alis,
artmark,
corneliu baba,
dan perjovschi,
florin niculiu,
george catargi,
goldart,
horia bernea,
marcel chirnoaga,
mihai sarbulescu,
paul neagu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)