trei ani de recorduri si finantari uriase...

Totul a început cu "Fata în roz". Era la începutul lunii decembrie 2008, când luxul a fost impus fără discreţie pe piaţa de artă. Buzeştiul prea înghesuit, Covacii şi Gabrovenii cu amestecul de mirosuri grele şi valutişti falimentari, Galeriile fastuoase, care s-au lichidat peste noapte aşa cum şi apăruseră, compuneau istoria complicată, nespusă dar boemă, de piaţă neagră la vedere pentru tranzacţiile de artă, aşa zisa piaţă liberă.

Anul începuse cu trei case de licitaţii care îşi căutau gloria facând o joncţiune între colecţionarii mai discreţi şi negustorii, moştenitorii şi samsarii cu identităţi volatile, de talcioc. Totul s-a mutat brusc la Hotel Radisson într-o sală pompoasă, cu invitaţii trimise unui public-ţintă bine descoperit (sau poate chiar ştiut, dar nefolosit), cu cataloage de muzeu în tiraj de masă, cu atragerea presei pentru a prezenta spectacolul şi, şarmant, măgulitor, respectuos, tablourile erau manevrate de băieţi care purtau manuşi albe...

Evident, în spatele acestei poveşti care s-a dorit din start de mare succes, a fost şi o investiţie impresionantă comparativ cu oricare dintre cele precedente de pe piaţa de artă. Au trecut trei ani şi Artmark, casa de licitaţii care se lansa atunci, a devenit lider pe piaţa de artă şi manevrează operele de top de la un record la altul, are un portofoliul de lucrări neştiut, dar care i-a parmis să primescă o finanţare de un milion de euro de la o bancă importantă. Povestea de succes pare bine reprezentată de "Fata în roz", tabloul lui Tonitza care s-a vândut "din prima" cu un record de piaţă: 120.000 de euro şi a ridicat suma tranzacţiilor de la acea primă licitaţie Artmark la o sumă fabuloasă: peste 570.000 de euro.

"Fata în roz" nu mai există acum în niciun top, Tonitza are un nou record - "Pe verandă" (155.000 euro), iar lista primelor zece tranzacţii ca valoare este dominată din nou de Grigorescu plus un Ressu şi un Luchian.

În 2008, Grigorescu era "limitat" la o tranzacţie din 2003, de 60.000 euro şi era depăşit de Tonitza şi Pallady. Lista a fost preluată din mers, Tonitza a urcat la peste 100.000 de euro lejer, apoi Pallady, şi au fost promovate tranzacţii-cheie pentru Luchian şi Andreescu, Ţuculescu, Marcel Iancu şi Victor Brauner. Piaţa de artă s-a dezvoltat în ritmul Artmark, o convenţie comercială bine regizată, cu intrigi şi concurenţă pentru creaţii de peste 200.000 de euro în licitaţii cu piese care au depăşit de mai multe ori milionul de euro. Concurenţa raportează achiziţii de sub 50% din ofertă, în timp ce Artmark a avut şi randament de peste (!) 100%, tranzacţii şocante, oferte fabuloase şi interacţiuni cu miliardari de poveste.

Poate cea mai de succes invenţie a casei de licitaţii a fost înfiinţarea unui departament de vânzări pe modelul pieţei produselor de lux, cu eleganţă, insistenţă, cochetărie şi infiltrare în mediile de afaceri deloc artistice, dar unde se rulează miliarde de euro.

În paralel a început o "vânătoare" de capodopere, piese remarcabile din colecţii importante numai bune pentru tranzacţii care să participe la legenda Artmark. Şi au fost piese din colecţiile Dona, Puica, Ivaşcu... Pasul esenţial sunt "prevânzările", care permit de fapt ca deponenţilor să li se garanteze preţuri cel puţin asemănătoare cu cele anterioare. Dar nici acest sistem nu va putea schimba istoria unor tranzacţii ieşite din comun: Pissaro, Aişe a lui Ressu şi "Port" de Marcel Iancu din colecţia Dona, aşa zisul Delacroix, Dali într-o formulă ambiguă. Pur şi simplu, în catalog şi pe site era scris: Eugène Delocroix - "Barca lui Dante".

Pictura s-a cumpărat. Dar, de fapt, era o lucrare atribuită atelierului marelui pictor sau o copie de epocă şi nimeni din lume nu ar fi considerat că este un Delacroix autentic. Menţiunea "atelier Delacroix" apărea, ce-i drept, dar pe "rândul doi". Pictura s-a adjudecat cu 22.500 euro, un preţ corespunzător provenienţei sale şi nu legendei.

Aişe a lui Ressu rămâne în top, pictura este mai importantă decât întreaga operă a pictorului şi rămâne, dintre "tranzacţiile ciudate" ale Artmark, cea mai transparentă: a fost cumpărată la preţ fără precedent de Dinu Patriciu care are, sau doar avea, interese financiare directe în companie. A urmat un schimb de replici cu înţepături între personaje importante de pe piaţă care nu au fost de acord cu preţul, mai ales că un alt nud al lui Ressu a fost scos la vânzare la un preţ mult mai mic, dar nu a primit nicio ofertă.

Artmark are şi un departament de private sales, care nu vizează topurile licitaţiilor, dar vinde piese importante la preţuri "necomunicate". Cu ambiţii bine definite, PR abundent, investiţii serioase, tranzacţii impresionante, cu "cel mai scump centrimetru de artă", "cel mai mare car cu boi", "cea mai mare pânză Tonitza" scoasă la licitaţie, "cea mai mare lucrare de artă" vândută la licitaţie şi alte "recorduri de comunicare", cu un portofoliu bine revigorat cu vânzări de top, Artmark a făcut o revoluţie pe piaţa de artă care îmi place să spun că se remarcă în pirmul rând nu prin "laudele" bugetare, ci prin faptul că a atras la licitaţii public cât să umple sala Operei Naţionale, că a făcut să se vorbească despre licitaţiile de artă mai mult decât în cluburile frecventate de negustori, că a adus în piaţă un public cu bani, dar necunoscător al investiţiei culturale, că a provocat mult mai mulţi oameni să se viseze colecţionari de artă aşa cum nu s-a întâmplat din 90 până acum. Colecţionarii trebuie să fie cu ochii pe Artmark (o afacere cu doar doi asociaţi, Alexandru Bâldea şi Manuela Plăpcianu), nu neapărat ca să cumpere, ci mai ales ca să privească şi să aleagă.

numarul 1 ni topu vanzarilor la goldart> pallady - ... ÎN ROCHIE VERNIL PE FOTOLIU ROŞU. adjudecat 232500 LEI plus taxe

cel mai scump tablou din topul Alis: Stefan Luchian, In atelier, adjduecat in 27 februarie 2010 cu 93827 euro plus taxe.

foto: artmarkfoto. reproduceri goldart, alis, artmark

trei ani de recorduri si finantari uriase...