12 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
21 / 09 / 2010 ALIS
26 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
30 / 09 / 2010 ARTMARK
sâmbătă, 7 august 2010
CALENDAR LICITATII septembrie 2010
07 / 09 / 2010 ALIS
12 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
21 / 09 / 2010 ALIS
26 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
30 / 09 / 2010 ARTMARK
12 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
21 / 09 / 2010 ALIS
26 / 09 / 2010 GHILDUS - GOLD ART
30 / 09 / 2010 ARTMARK
joi, 5 august 2010
avanpremiera
Cu vreo zece ani în urmă, la o casă de licitaţii s-a vândut un tablou semnat Mutzner ca fiind original. Atunci, n-a existat nicio umbră de îndoială că lucrarea aparţinea cunoscutului pictor, experţii casei de licitaţii au aceeptat-o şi garantat-o, lumea prezentă la şedinţa publică nu a contestat-o... Era un fragment de pădure străpuns de razele soarelui... Peste ani, la o expoziţie dedicată colecţionarilor lui Mutzner, cumpărătorul a vrut să îşi expună pictura. Şi, dintr-o dată, aflat în faţa a nenumărate lucrări ale lui Mutzner, a constatat că lucrarea pe care o avea nu semăna cu nimic din ce mai era expus. Şocant! Casa de licitaţii, conform regulamentului, nu mai putea primi înapoi piesa. În faţa evidenţei, a acceptat că era vorba de un fals......
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cine-combate-falsurile-de-pe-piata-de-arta-6781014
ziarul de duminica din 6 august / continuarea
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cine-combate-falsurile-de-pe-piata-de-arta-6781014
ziarul de duminica din 6 august / continuarea
vineri, 30 iulie 2010
Falsurile care au schimbat piaţa
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/licitatii-de-top-falsurile-care-au-schimbat-piata-6741383
S-a născut şi a murit la Bucureşti. Între timp, a fost probabil cel mai călător dintre pictorii de la noi. I-au plăcut Germania şi Parisul pentru şcoală, a lucrat cu Claude Monet pe la începutul secolului trecut. "…A devenit impresionist nu prin educaţie, ci printr-o predispoziţie cu totul naturală, inerentă caracterului şi vizualităţii sale", au observat chiar contemporanii săi la un popas artistic la Ateneul Român.
Din nou Franţa, Algerul, Tunisia, Japonia, Venezuela, Corsica... şi mereu reveniri pe simeza de la Ateneul bucureştean. În 2006, avea vânzări de peste 100.000 de euro pentru 14 lucrări adjudecate. Cu un an înainte, numele său fusese creditat doar cu puţin peste 20.000 de euro. Salt uriaş! Dar şi speculaţii pe măsură. Apoi, un val de lucrări cu semnătura sa, un catalog controversat care a readus pe piaţă răutăţi vechi şi adevăruri dureroase. Artistul nostru a intrat oficial în zodia falsurilor! Oficial chiar, el, pictorul şi desenatorul, călătorul impresionist Samuel Mutzner a deschis răni care însoţesc multe răutăţi din istoria artelor. Falsurile ridică uneori cota unui maestru, redeschid ochii specialiştilor pentru o operă majoră, oarecum ignorată. Anonimii nu sunt niciodată copiaţi, falsificaţi, revendicaţi peste măsura moştenirii lor.
Mutzner a semnat chiar el lucrări ale soţiei sale, Rodica Maniu. Era o afacere de familie, iar semnătura lui se vindea mai bine. Apoi, semnătura lui a fost pusă pe multe alte tablouri care au fost lucrate de artişti cu cotă mai mică. Peste toate rămâne întrebarea evidentă: cum se poate atunci descoperi clar un Mutzner original? Cu mai mari sau mai mici riscuri... colecţionarii trebuie să aleagă pe ce dau banii. La Artmark s-a umpărat recent un desen Mutzner - "Peisaj tunisian", cu 1.100 euro. Dar nu s-a cumpărat o lucrare mai specială - "Scenă algeriană", ulei pe pânză, cu o estimare de 30.000-40.000 de euro. Nimeni nu poate explica de ce. O altă pictură a lui Mutzner a fost însă cumpărată cu 55.000 de lei la Alis, "Fată şezând pe laviţă".
Mutzner este doar unul dintre numele care au încins spiritele, mai multe neoficial decât oficial, pe piaţa de artă din cauza suspiciunilor de fals. Grigorescu, falsificat cu brio chiar din timpul vieţii, avea ânregistrate mii de falsuri până în 1990. Luchian, la fel. Petraşcu, Cheller, Ipolit Strâmbu, Ion Marinescu Vâlan, Dan Ialomiţeanu figurează şi ei în catalogul falsificatorilor. Să nu ne speriem că sunt nume mari acolo. Toată lumea imita, studia, lucra în maniera unui maestru ca metodă de şcoală la un moment dat. În perioada interbelică au fost scandaluir de presă pe seama falsurilor, au intrat în polemici de la Tonitza la Vlahuţă şi Petraşcu.
În duelul continuu dintre colecţionarii şi comercianţii de artă, experţii pot face diferenţa. Au existat şi există experţi al căror cuvânt este de necontestat. Dar sunt şi situaţii în care expertizele sunt supraevaluate.
La casele de licitaţii, experţii sunt angajaţi. Şi magazinele de antichităţi au măcar câte un expert angajat. Subordonaţi mai mult sau mai puţin unor patroni, ei au de fapt un rol consultativ, pot fi sau nu luaţi în seamă. În situaţii confuze, critice uneori, constatările experţilor au de fapt statut de recomandare, iar patronatul decide în final ce lucrare se vinde sau intră în licitaţie, la ce preţ şi în ce condiţii.
Există colecţionari care plătesc experţi personali cu care se sfătuiesc pentru achiziţiile pe care le fac.
Falsurile nu se popularizează decât cel mult verbal, pe şoptite sau cu obidă, în tonul zvonisticii, sau cu o discreţie molipsitoare. Nici cumpărătorii, nici casele de licitaţii nu au nevoie de reclamă negativă. Negustorii nici nu intră în acestă ecuaţie: ei fac să prolifereze falsurile, caută fraierii care să le cumpere, inventează poveşti fabuloase şi schimbă istoria artelor în talcioc sau la o galerie de pe Calea Victoriei cu aceeaşi lejeritate...
Legislaţie clară nu există împotriva falsurilor. Pe principiul cine este fraier, să plătească... până la urmă. Casele de licitaţii doar mizează pe unele regulamente. O lucrare poate fi returnată într-un timp relativ scurt, în baza unei contraexpertize. Câte astfel de contraexpertize există? Nimeni nu ştie. De câte ori au fost poliţişti, procurori, inspectori OPC în anchete la casele de licitaţii? De multe ori, dar nimeni nu anunţă oficial astfel de anchete... Lucrurile se complică atunci când experţii casei au dat un aviz pozitiv unei lucrări, dar alt expert îi pune la îndoială autenticitatea. Care expert are dreptate? Toţi. După un principiu simplu al pieţei, fiecare cumpărător sau colecţionar este liber să îşi aleagă expertiza care îi place şi să profite de ea. E drept că, pentru a evita scandalurile nedorite, casele de licitaţii acceptă plăţi întârziate pentru contraexpertize şi apoi chiar refuzuri de după licitaţii pentru a compromite eventual doar istoria unei lucrări şi nu imaginea casei de licitaţii. Mai complicat este în cazul sculpturilor în bronz, unde cu greu se poate face o comparaţie între o piesă din tirajul original şi una dintr-un tiraj postum (neoficial, nedeclarat de, şi de cele mai multe ori fără acordul moştenitorilor) sau o replică prelucrată după o piesă deja turnată (deşi aici complicitatea apare imediat, o piesă turnată după una deja existentă având dimensiuni sensibil mai mici decât piesa "mamă"), mai ales că testele fizico-chimice nu se prea poartă la noi. În acest sens, au existat dispute relativ recente legate de bronzurile lui Ion Irimescu şi Ioan (Jean) Pârvan (majoritatea nesemnate). Atenţie, însă, doar o mică majoritate din tre lucrările suspectate la nivel înalt de fals sunt şi dovedite a fi falsuri. Aici este o capcană fără limite...
Sunt colecţionari care se recunosc învinşi: au avut bani după 1990 şi au investit în artă fără avizul specialiştilor şi cu concursul negustorilor vocali. Au ajuns peste câţiva ani să afle că tot ce au cumpărat sunt făcături, plătite scump. Nici Poliţia nu mai poate face nimic...
Mereu apar poveşti, de fapt: se livrează la pachet cu falsurile, pentru naivi: "De pildă, povesteşte Tudor Octavian, se duc la un posibil client, desfac hârtia de pe spatele tabloului, care se vede a fi foarte veche şi acolo - ce să vezi? un plic de pe vremea autorului, în care se află un teanc de bani de acum o sută de ani şi o scrisoare lăsată unui fiu sau unui prieten, şi în care scrie ceva gen <>. Totul pare foarte vechi, banii sunt într-adevăr de pe vremea aceea, deci nu mai pot fi folosiţi şi uite aşa cumpărătorul înghite povestea şi ia falsul...".
S-a născut şi a murit la Bucureşti. Între timp, a fost probabil cel mai călător dintre pictorii de la noi. I-au plăcut Germania şi Parisul pentru şcoală, a lucrat cu Claude Monet pe la începutul secolului trecut. "…A devenit impresionist nu prin educaţie, ci printr-o predispoziţie cu totul naturală, inerentă caracterului şi vizualităţii sale", au observat chiar contemporanii săi la un popas artistic la Ateneul Român.
Din nou Franţa, Algerul, Tunisia, Japonia, Venezuela, Corsica... şi mereu reveniri pe simeza de la Ateneul bucureştean. În 2006, avea vânzări de peste 100.000 de euro pentru 14 lucrări adjudecate. Cu un an înainte, numele său fusese creditat doar cu puţin peste 20.000 de euro. Salt uriaş! Dar şi speculaţii pe măsură. Apoi, un val de lucrări cu semnătura sa, un catalog controversat care a readus pe piaţă răutăţi vechi şi adevăruri dureroase. Artistul nostru a intrat oficial în zodia falsurilor! Oficial chiar, el, pictorul şi desenatorul, călătorul impresionist Samuel Mutzner a deschis răni care însoţesc multe răutăţi din istoria artelor. Falsurile ridică uneori cota unui maestru, redeschid ochii specialiştilor pentru o operă majoră, oarecum ignorată. Anonimii nu sunt niciodată copiaţi, falsificaţi, revendicaţi peste măsura moştenirii lor.
Mutzner a semnat chiar el lucrări ale soţiei sale, Rodica Maniu. Era o afacere de familie, iar semnătura lui se vindea mai bine. Apoi, semnătura lui a fost pusă pe multe alte tablouri care au fost lucrate de artişti cu cotă mai mică. Peste toate rămâne întrebarea evidentă: cum se poate atunci descoperi clar un Mutzner original? Cu mai mari sau mai mici riscuri... colecţionarii trebuie să aleagă pe ce dau banii. La Artmark s-a umpărat recent un desen Mutzner - "Peisaj tunisian", cu 1.100 euro. Dar nu s-a cumpărat o lucrare mai specială - "Scenă algeriană", ulei pe pânză, cu o estimare de 30.000-40.000 de euro. Nimeni nu poate explica de ce. O altă pictură a lui Mutzner a fost însă cumpărată cu 55.000 de lei la Alis, "Fată şezând pe laviţă".
Mutzner este doar unul dintre numele care au încins spiritele, mai multe neoficial decât oficial, pe piaţa de artă din cauza suspiciunilor de fals. Grigorescu, falsificat cu brio chiar din timpul vieţii, avea ânregistrate mii de falsuri până în 1990. Luchian, la fel. Petraşcu, Cheller, Ipolit Strâmbu, Ion Marinescu Vâlan, Dan Ialomiţeanu figurează şi ei în catalogul falsificatorilor. Să nu ne speriem că sunt nume mari acolo. Toată lumea imita, studia, lucra în maniera unui maestru ca metodă de şcoală la un moment dat. În perioada interbelică au fost scandaluir de presă pe seama falsurilor, au intrat în polemici de la Tonitza la Vlahuţă şi Petraşcu.
În duelul continuu dintre colecţionarii şi comercianţii de artă, experţii pot face diferenţa. Au existat şi există experţi al căror cuvânt este de necontestat. Dar sunt şi situaţii în care expertizele sunt supraevaluate.
La casele de licitaţii, experţii sunt angajaţi. Şi magazinele de antichităţi au măcar câte un expert angajat. Subordonaţi mai mult sau mai puţin unor patroni, ei au de fapt un rol consultativ, pot fi sau nu luaţi în seamă. În situaţii confuze, critice uneori, constatările experţilor au de fapt statut de recomandare, iar patronatul decide în final ce lucrare se vinde sau intră în licitaţie, la ce preţ şi în ce condiţii.
Există colecţionari care plătesc experţi personali cu care se sfătuiesc pentru achiziţiile pe care le fac.
Falsurile nu se popularizează decât cel mult verbal, pe şoptite sau cu obidă, în tonul zvonisticii, sau cu o discreţie molipsitoare. Nici cumpărătorii, nici casele de licitaţii nu au nevoie de reclamă negativă. Negustorii nici nu intră în acestă ecuaţie: ei fac să prolifereze falsurile, caută fraierii care să le cumpere, inventează poveşti fabuloase şi schimbă istoria artelor în talcioc sau la o galerie de pe Calea Victoriei cu aceeaşi lejeritate...
Legislaţie clară nu există împotriva falsurilor. Pe principiul cine este fraier, să plătească... până la urmă. Casele de licitaţii doar mizează pe unele regulamente. O lucrare poate fi returnată într-un timp relativ scurt, în baza unei contraexpertize. Câte astfel de contraexpertize există? Nimeni nu ştie. De câte ori au fost poliţişti, procurori, inspectori OPC în anchete la casele de licitaţii? De multe ori, dar nimeni nu anunţă oficial astfel de anchete... Lucrurile se complică atunci când experţii casei au dat un aviz pozitiv unei lucrări, dar alt expert îi pune la îndoială autenticitatea. Care expert are dreptate? Toţi. După un principiu simplu al pieţei, fiecare cumpărător sau colecţionar este liber să îşi aleagă expertiza care îi place şi să profite de ea. E drept că, pentru a evita scandalurile nedorite, casele de licitaţii acceptă plăţi întârziate pentru contraexpertize şi apoi chiar refuzuri de după licitaţii pentru a compromite eventual doar istoria unei lucrări şi nu imaginea casei de licitaţii. Mai complicat este în cazul sculpturilor în bronz, unde cu greu se poate face o comparaţie între o piesă din tirajul original şi una dintr-un tiraj postum (neoficial, nedeclarat de, şi de cele mai multe ori fără acordul moştenitorilor) sau o replică prelucrată după o piesă deja turnată (deşi aici complicitatea apare imediat, o piesă turnată după una deja existentă având dimensiuni sensibil mai mici decât piesa "mamă"), mai ales că testele fizico-chimice nu se prea poartă la noi. În acest sens, au existat dispute relativ recente legate de bronzurile lui Ion Irimescu şi Ioan (Jean) Pârvan (majoritatea nesemnate). Atenţie, însă, doar o mică majoritate din tre lucrările suspectate la nivel înalt de fals sunt şi dovedite a fi falsuri. Aici este o capcană fără limite...
Sunt colecţionari care se recunosc învinşi: au avut bani după 1990 şi au investit în artă fără avizul specialiştilor şi cu concursul negustorilor vocali. Au ajuns peste câţiva ani să afle că tot ce au cumpărat sunt făcături, plătite scump. Nici Poliţia nu mai poate face nimic...
Mereu apar poveşti, de fapt: se livrează la pachet cu falsurile, pentru naivi: "De pildă, povesteşte Tudor Octavian, se duc la un posibil client, desfac hârtia de pe spatele tabloului, care se vede a fi foarte veche şi acolo - ce să vezi? un plic de pe vremea autorului, în care se află un teanc de bani de acum o sută de ani şi o scrisoare lăsată unui fiu sau unui prieten, şi în care scrie ceva gen <
0
comentarii
Etichete:
alis,
artmark,
cheller,
falsuri,
goldart,
grigorescu,
luchian,
mutzner,
petrascu
Etichete:
alis,
artmark,
cheller,
falsuri,
goldart,
grigorescu,
luchian,
mutzner,
petrascu
duminică, 25 iulie 2010
in cautarea tabloului perfect 1
Rateuri, recorduri şi mici complicităţi pe piaţa de artă
ZD marţi, 17:05 Autor: Remus Andrei Ion
La malul mării, în susurul valurilor şi agitaţia pescăruşilor, românii au redescoperit un pictor: pe Alexandru Satmary. Pictor bucureştean get-beget, născut în 1871 şi dispărut în 1933, care nu a figurat până acum în niciunul dintre clasamentele pieţei de artă. Nu există nici vreun mare colecţionar declarat pentru opera sa.
Şi, totuşi, la licitaţia Artmark de la Mamaia au apărut două uleiuri ale lui Al. Satmary (a nu se confunda cu Carol Popp de Szathmari, 1812, Cluj-Napoca - 1887, Bucureşti): "Interior oriental" şi "Casa turcului", lucrări estimate la sume cuprinse între 2.000 şi 5.500 euro. Nimic ieşit din comun până când a început licitarea pentru "Interiorul oriental", ulei pe pânză care o reprezintă pe Claudia Millian-Minulescu. Licitaţia a trecut uşor peste estimare, iar ciocanul a căzut la 20.000 de euro! Spectaculoasă creştere, neanticipată de niciun expert. Este vorba despre o lucrare cu adevărat extraordinară, al cărei preţ era firesc să iasă din orice estimare sau cotă a artistului... Ea poate să fie legată mai degrabă de repere biografice, mai ales dacă se ia în seamă pasiunea pe care a avut-o artistul pentru minunatul Balcic regal... A scris despre aceste lucruri chiar doamna pictată de Satmary în acest tablou...
Imediat după succesul "Interiorului oriental", s-a licitat "Casa turcului", dar fără a stimula verva colecţionarilor: ultima strigare a fost de doar 3.250 euro.
Un alt superlativ al licitaţiei de la Mamaia a fost acuarela "Bazar tunisian" a lui Jeno Eugene Koszkol, un artist maghiar care a trăit până în 1935. Ei bine, estimarea maximă pentru această acuarelă a fost de 900 de euro, dar licitaţia a urcat la 3.000 de euro!
Acestea sunt momente de vârf ale pieţei de artă, clipe în care colecţionarii sunt cu adevărat cuceriţi de o anume lucrare şi nu ar renunţa la ea oricât de mult ar costa. Atunci au impresia că au găsit tabloul perfect. Nu contează preţul, ci doar valoarea artistică a operei pe care şi-o doresc. Aşa au cumpărat probabil Zambaccian - Cézanne şi Dona - Pissaro. Aşa s-a ridicat o întregă generaţie de colecţionari intelectuali în anii 60-80, când arta se cumpăra de ocazie, neoficial, iar nu în funcţie de cataloage şi cote. În mod cert, Pallady avea pe atunci un preţ la Bucureşti şi un altul la Iaşi... Aşa s-au strâns colecţia George Ivaşcu, cea a actorului Puica şi multe altele care, din păcate, s-au dezmembrat în ultimii ani, odată cu emanciparea pieţei de artă oficiale.
Din colecţia Puica s-a vândut un Pallady - "Natură moartă cu narghilea", cu 57.000 de euro. O altă variantă a lucrării s-a adjudecat în weekend-ul trecut cu 60.000 de euro. Ambele lucrări au fost estimate la 75.000 de euro. Nicio altă natură statică a lui Pallady nu s-a mai cumpărat cu astfel de sume. Pallady are de altfel o lungă listă de lucrări neadjudecate. Din tot felul de motive, desene, dar şi picturi cu celebra monogramă TP au fost refuzate de colecţionari. Niciunul dintre aceste refuzuri însă nu a fost printre vârfurile de oferte ale pieţei. La Andreescu şi Ţuculescu, la Victor Brauner şi la Hans Mattis Teutsch, la Tonitza, Ion Irimescu, Dărăscu, Petraşcu, Baba, există şi liste cu opere refuzate. Chiar şi la Nicolae Grigorescu. În cazul pictorului de la Câmpina, după moartea criticului Remus Niculescu, un mare expert în materie de Grigorescu, reculul ofertei şi al achiziţiilor poate fi pus şi pe seama lipsei expertizelor de necontestat...
Şi tot în cazul lui Grigorescu există o istorie deocheată despre cea mai valoroasă dintre tranzacţii: cea cu "Fata culcată în iarbă" de la Alis, din noiembrie 2003. Într-un final, pictura a fost cumpărată cu suma record trecută în topuri: 59.900 euro. A fost un singur licitator, cel care a vrut atunci să ofere o sumă neamaiauzită pentru o pictură românească. Totul a fost negociat neoficial, de negustori... Lucrarea a fost depusă la casa de licitaţii la un preţ semnificativ mai mic, prima strigare ar fi trebuit să fie la o sumă comparativă cu alte oferte Grigorescu şi aşa a apărut şi în catalogul licitaţiei. Până în duminica şedinţei publice, însă, negocierile au fost intense. Deponentul a ajuns la concluzia că mai bine şi-ar retrage lucrarea. Şi a şi retras-o, dar apoi a repus-o în vânzare la preţul colecţionarului cu dare de mână, fix suma la care a fost adjudecată pictura. Este un moment reprezentativ pentru cutumele pieţei de artă de la noi, pentru felul în care negustorii, piaţa neînregistrată, prea liberă poate, ajunge să modifice din mers unele tranzacţii... Din 2003 şi până acum, s-au mai schimbat însă multe lucruri pe piaţa de artă, concurenţa îşi spune cuvântul, iar colecţionarii au învăţat că este mult mai sigur să nu îşi ascundă achiziţiile...
Săptămâna viitoare serialul va continua cu unele tranzacţii în care au fost serioase suspiciuni de fals... dovedite sau neîntemeiate.
ZD marţi, 17:05 Autor: Remus Andrei Ion
La malul mării, în susurul valurilor şi agitaţia pescăruşilor, românii au redescoperit un pictor: pe Alexandru Satmary. Pictor bucureştean get-beget, născut în 1871 şi dispărut în 1933, care nu a figurat până acum în niciunul dintre clasamentele pieţei de artă. Nu există nici vreun mare colecţionar declarat pentru opera sa.
Şi, totuşi, la licitaţia Artmark de la Mamaia au apărut două uleiuri ale lui Al. Satmary (a nu se confunda cu Carol Popp de Szathmari, 1812, Cluj-Napoca - 1887, Bucureşti): "Interior oriental" şi "Casa turcului", lucrări estimate la sume cuprinse între 2.000 şi 5.500 euro. Nimic ieşit din comun până când a început licitarea pentru "Interiorul oriental", ulei pe pânză care o reprezintă pe Claudia Millian-Minulescu. Licitaţia a trecut uşor peste estimare, iar ciocanul a căzut la 20.000 de euro! Spectaculoasă creştere, neanticipată de niciun expert. Este vorba despre o lucrare cu adevărat extraordinară, al cărei preţ era firesc să iasă din orice estimare sau cotă a artistului... Ea poate să fie legată mai degrabă de repere biografice, mai ales dacă se ia în seamă pasiunea pe care a avut-o artistul pentru minunatul Balcic regal... A scris despre aceste lucruri chiar doamna pictată de Satmary în acest tablou...
Imediat după succesul "Interiorului oriental", s-a licitat "Casa turcului", dar fără a stimula verva colecţionarilor: ultima strigare a fost de doar 3.250 euro.
Un alt superlativ al licitaţiei de la Mamaia a fost acuarela "Bazar tunisian" a lui Jeno Eugene Koszkol, un artist maghiar care a trăit până în 1935. Ei bine, estimarea maximă pentru această acuarelă a fost de 900 de euro, dar licitaţia a urcat la 3.000 de euro!
Acestea sunt momente de vârf ale pieţei de artă, clipe în care colecţionarii sunt cu adevărat cuceriţi de o anume lucrare şi nu ar renunţa la ea oricât de mult ar costa. Atunci au impresia că au găsit tabloul perfect. Nu contează preţul, ci doar valoarea artistică a operei pe care şi-o doresc. Aşa au cumpărat probabil Zambaccian - Cézanne şi Dona - Pissaro. Aşa s-a ridicat o întregă generaţie de colecţionari intelectuali în anii 60-80, când arta se cumpăra de ocazie, neoficial, iar nu în funcţie de cataloage şi cote. În mod cert, Pallady avea pe atunci un preţ la Bucureşti şi un altul la Iaşi... Aşa s-au strâns colecţia George Ivaşcu, cea a actorului Puica şi multe altele care, din păcate, s-au dezmembrat în ultimii ani, odată cu emanciparea pieţei de artă oficiale.
Din colecţia Puica s-a vândut un Pallady - "Natură moartă cu narghilea", cu 57.000 de euro. O altă variantă a lucrării s-a adjudecat în weekend-ul trecut cu 60.000 de euro. Ambele lucrări au fost estimate la 75.000 de euro. Nicio altă natură statică a lui Pallady nu s-a mai cumpărat cu astfel de sume. Pallady are de altfel o lungă listă de lucrări neadjudecate. Din tot felul de motive, desene, dar şi picturi cu celebra monogramă TP au fost refuzate de colecţionari. Niciunul dintre aceste refuzuri însă nu a fost printre vârfurile de oferte ale pieţei. La Andreescu şi Ţuculescu, la Victor Brauner şi la Hans Mattis Teutsch, la Tonitza, Ion Irimescu, Dărăscu, Petraşcu, Baba, există şi liste cu opere refuzate. Chiar şi la Nicolae Grigorescu. În cazul pictorului de la Câmpina, după moartea criticului Remus Niculescu, un mare expert în materie de Grigorescu, reculul ofertei şi al achiziţiilor poate fi pus şi pe seama lipsei expertizelor de necontestat...
Şi tot în cazul lui Grigorescu există o istorie deocheată despre cea mai valoroasă dintre tranzacţii: cea cu "Fata culcată în iarbă" de la Alis, din noiembrie 2003. Într-un final, pictura a fost cumpărată cu suma record trecută în topuri: 59.900 euro. A fost un singur licitator, cel care a vrut atunci să ofere o sumă neamaiauzită pentru o pictură românească. Totul a fost negociat neoficial, de negustori... Lucrarea a fost depusă la casa de licitaţii la un preţ semnificativ mai mic, prima strigare ar fi trebuit să fie la o sumă comparativă cu alte oferte Grigorescu şi aşa a apărut şi în catalogul licitaţiei. Până în duminica şedinţei publice, însă, negocierile au fost intense. Deponentul a ajuns la concluzia că mai bine şi-ar retrage lucrarea. Şi a şi retras-o, dar apoi a repus-o în vânzare la preţul colecţionarului cu dare de mână, fix suma la care a fost adjudecată pictura. Este un moment reprezentativ pentru cutumele pieţei de artă de la noi, pentru felul în care negustorii, piaţa neînregistrată, prea liberă poate, ajunge să modifice din mers unele tranzacţii... Din 2003 şi până acum, s-au mai schimbat însă multe lucruri pe piaţa de artă, concurenţa îşi spune cuvântul, iar colecţionarii au învăţat că este mult mai sigur să nu îşi ascundă achiziţiile...
Săptămâna viitoare serialul va continua cu unele tranzacţii în care au fost serioase suspiciuni de fals... dovedite sau neîntemeiate.
marți, 20 iulie 2010
in sfarsit, s-a vandut primul grigorescu din 2010. la goldart.
grigorescu de la goldart:
Nicolae Grigorescu (1838 - 1907) - LA PÃŞUNE
ulei/carton, semnat dreapta jos cu roşu; pe verso autentificarea maestrului G. Petraşcu. 28,4 x 46 cm
estimarea era de 130000-150000 LEI dar adjudecarea a fost la doar 127500 lei. pretul pare ok. lucrarea deasemenea. autentificarea lui Petrascu a contat foarte mult. fără regretatul Remus Niculescu, Grigorescu nu a mai atins nicio performata de piata. Picturile lui Grigorescu sunt tot mai rar scoase la vanzare iar colectionarii nu prea le liciteaza. ultima achizitie a fost in luna decembrie 2009 - doua picturi: Satra si Tarancuta cu basma alba, iar precedenta in aprilie 2009. In aprilie si mai 2010 s-au cumparat insa un desen in carbune si un laviu: Batrana torcand la vatra si Crang.
La licitatia la care s-a cumparat Grigorescu contrasemnat de Petrascu nu s-a vandut insa un Petrascu interesant: TURN LA TÂRGOVIŞTE, ulei/carton, semnat dreapta jos cu negru, 24,6 x 35,2 cm. Este o tema "buna" pentru Petrascu, pictorul a iubit Targovistea, a aderat mai ales la locurile cu aer voIevodal, turnuri, turle, case cu contrafoturi, boieresti. Chiar Petrascu a avut o a doua casa la Targoviste, casa atelier, cu arhitectura boiereasca si pe care a reprezentat-o in multe ipostaze...
Pictura de la Artmark era estimata intre 90000-150000 lei.
La Goldart a mai fot o vanzare importanta, un bronz mai rar al lui Mircea Roman (n.1958): FUSTA, bronz turnat, cizelat, patinat, pe soclu de marmurã, semnat lateral stânga, 17 x 42 x 14 cm. Lucrarea este o replică turnata a unor piese in lemn, o tema foarte des abordata de Mircea Roman si de multe ori restilizata.
Bronzul era estimat la: 14000-16000 LEI. Criza i-a oferit unui colecţionar lucrarea la un preţ de intrare de 12500 lei.
Nicolae Grigorescu (1838 - 1907) - LA PÃŞUNE
ulei/carton, semnat dreapta jos cu roşu; pe verso autentificarea maestrului G. Petraşcu. 28,4 x 46 cm
estimarea era de 130000-150000 LEI dar adjudecarea a fost la doar 127500 lei. pretul pare ok. lucrarea deasemenea. autentificarea lui Petrascu a contat foarte mult. fără regretatul Remus Niculescu, Grigorescu nu a mai atins nicio performata de piata. Picturile lui Grigorescu sunt tot mai rar scoase la vanzare iar colectionarii nu prea le liciteaza. ultima achizitie a fost in luna decembrie 2009 - doua picturi: Satra si Tarancuta cu basma alba, iar precedenta in aprilie 2009. In aprilie si mai 2010 s-au cumparat insa un desen in carbune si un laviu: Batrana torcand la vatra si Crang.
La licitatia la care s-a cumparat Grigorescu contrasemnat de Petrascu nu s-a vandut insa un Petrascu interesant: TURN LA TÂRGOVIŞTE, ulei/carton, semnat dreapta jos cu negru, 24,6 x 35,2 cm. Este o tema "buna" pentru Petrascu, pictorul a iubit Targovistea, a aderat mai ales la locurile cu aer voIevodal, turnuri, turle, case cu contrafoturi, boieresti. Chiar Petrascu a avut o a doua casa la Targoviste, casa atelier, cu arhitectura boiereasca si pe care a reprezentat-o in multe ipostaze...
Pictura de la Artmark era estimata intre 90000-150000 lei.
La Goldart a mai fot o vanzare importanta, un bronz mai rar al lui Mircea Roman (n.1958): FUSTA, bronz turnat, cizelat, patinat, pe soclu de marmurã, semnat lateral stânga, 17 x 42 x 14 cm. Lucrarea este o replică turnata a unor piese in lemn, o tema foarte des abordata de Mircea Roman si de multe ori restilizata.
joi, 8 iulie 2010
doua portrete de expresie, remarcabile, dar din lumi diferite!
La londra s-a vandut, printre altele urmatoarea pictura:
iata si datele:
PROPERTY FROM A DUTCH PRIVATE COLLECTION
JAN LIEVENS
LEIDEN 1607 - 1674 AMSTERDAM
A TRONIE: STUDY OF THE HEAD AND SHOULDERS OF AN OLD BEARDED MAN, WEARING A CAP
estimarea, pe masura:
2,000,000—3,000,000 lire sterline
lucrarea s-a cumparat undeva la jumatatea estimarii: 2,505,250lire sterline
la noi, o lucrare in pastel agita colectionarii pasionati de portrete de expresie:
este un pastel al lui Luchian, care se vinde la licitatia Artmark de la Mamaia! estimarea este de 25.000-35.000 de euro! Pret extrem pentru Luchian! Mai ales ca tot Artmark a impus doua picturi de Luchian in ultimele licitatii, cele mai scumpe talouri de Luchian de pe piata: adjudecate cu 140.000 de euro - Garoafe şi 132.000 euro - Maci.
iata si datele:
PROPERTY FROM A DUTCH PRIVATE COLLECTION
JAN LIEVENS
LEIDEN 1607 - 1674 AMSTERDAM
A TRONIE: STUDY OF THE HEAD AND SHOULDERS OF AN OLD BEARDED MAN, WEARING A CAP
estimarea, pe masura:
2,000,000—3,000,000 lire sterline
lucrarea s-a cumparat undeva la jumatatea estimarii: 2,505,250lire sterline
la noi, o lucrare in pastel agita colectionarii pasionati de portrete de expresie:
este un pastel al lui Luchian, care se vinde la licitatia Artmark de la Mamaia! estimarea este de 25.000-35.000 de euro! Pret extrem pentru Luchian! Mai ales ca tot Artmark a impus doua picturi de Luchian in ultimele licitatii, cele mai scumpe talouri de Luchian de pe piata: adjudecate cu 140.000 de euro - Garoafe şi 132.000 euro - Maci.
duminică, 13 iunie 2010
tinerii la ARTMARK - doua lucrari interesante, de la tg mures la chisinau
Alexandrina Hristov, n.1978, Chişinău - Fata cu amur, acrilic pe pânză, 61 x 50 cm, semnat pe verso, cu negru, Alexandrina. Valoare estimativă: € 1.250 - 1.500
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
